tion.ro Web analytics

Pe data de 1 decembrie 2011, locuitorii comunei Becicherecu Mic sunt așteptați la cea de-a patra ediție a sărbătoririi Zilei Naționale. Evenimentul, organizat de către administrația locală, cu participarea grădiniței și școlii, va avea loc începând cu ora 16, pe platoul din fața căminului cultural.
La data de 1 ianuarie 2010, în evidențele Consiliului Județean Timiș, în comuna Becicherecu Mic trăiau 2.747 de locuitori ce dețineau 833 de gospodării. Comparativ cu anul trecut, în prezent în comună sunt cu 95 de locuitori mai puțin dar și cu 14 gospodării mai multe.
Pentru toţi românii, ziua de 1 Decembrie 1918 a fost o zi astrală. A fost ziua în care un vis secular devenea realitate. Pentru făgeţeni drumul spre Alba Iulia nu a fost un marş triumfal pentru că la sfârşitul anului 1918 s-au confruntat două lumi.
Nu multe sunt administrațiile locale timișene cărora chiar le pasă de persoanele vârstnice, de cei care au trudit o viață pentru familiile lor, pentru comunitate. Primarul Marcel Avram, Primăria și Consiliul Local Făget au ținut să își arate, și în acest an, respectul și aprecierea pentru pensionarii făgețeni.

Eveniment

FOTO. Muniție veche descoperită în centrul Timișoarei, lângă Castelul Huniade
O intervenție pirotehnică are loc marți după-amiază, în centrul Timișoarei, în urma descoperirii unor elemente de muniție în zona Castelului Huniade.

Lugoj

Parcări cu plată în tot centrul Lugojului. Primăria pune la bătaie peste 3,5 milioane de lei pentru un sistem „inteligent”
Primăria Lugoj a lansat licitația pentru implementarea unui sistem inteligent de „smart parking”, care va transforma toate parcările din zona centrală în parcări cu plată. Proiectul vizează peste 1.600 de locuri și include o aplicație mobilă, camere video și control automat al plăților.

Ştiri din Timiș

Primul deces cauzat de gripă în acest sezon, în Timiș. Femeia nu era vaccinată
Datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș arată o creștere a infecțiilor respiratorii în județ în ultimele săptămâni. În perioada 19-25 ianuarie, au fost înregistrați 1.971 de pacienți cu infecții ale căilor respiratorii superioare, dintre care 36 au necesitat spitalizare. A fost confirmat și primul deces din acest sezon.

Eveniment

UPDATE. Cel puțin șase morți și mai mulți răniți în urma unui accident, în apropiere de Lugojel
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc marți, la prânz, pe drumul european E70, în apropierea localității Lugojel. Potrivit informațiilor transmise de ISU Timiș, în coliziune au fost implicate patru vehicule. Cel puțin șase oameni au murit. UPDATE 2. Bilanț final: șase morți și trei răniți 3

România

Actorul Florin Piersic a împlinit 90 de ani
Florin Piersic, unul dintre cei mai îndrăgiți actori români, s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj și astăzi aniversează 90 de ani.

Ştiri din Timiș

Reducere de 50% la impozitul pe clădiri pentru locuințele cu panouri fotovoltaice, în Moșnița Nouă
Primăria Comunei Moșnița Nouă anunță acordarea unei reduceri de 50% la impozitul pe clădirile de locuit noi sau reabilitate, pentru proprietarii care au instalat sisteme fotovoltaice pe cheltuială proprie. Măsura se aplică în anul fiscal în curs. 2

Turism

Moneasa, destinație cu multe facilități pentru un cantonament perfect
Hotel Parc oferă condiţii ideale de cazare, masă şi recuperare, la preţuri accesibile, pentru cantonamentele din 2026 și nu numai.

Ştiri din Timiș

Proiect de reabilitare de aproape 10 milioane de euro la „Moisil”. A fost finalizată documentația
Primăria Timișoara a finalizat documentația tehnică pentru modernizarea școlii gimnaziale, sălii de sport și bibliotecii de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”. Proiectul, care prevede lucrări ample de reabilitare și eficientizare energetică, cu o valoare totală de peste 47 de milioane de lei, va ajunge în curând pe masa consilierilor locali.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici