Autorităţile din Timiş şi Caraş-Severin vor putea găsi cele mai bune motode pentru a combate ambrozia pentru că Universitatea de Stiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara a inaugurat în acest final de an primul centru de monitorizare din România. Activitatea în cadrul centrului va începe la mijlocul lunii februarie.
Croitoraşul cel viteaz, doi purceluşi năzdrăvani şi Capra cu trei iezi îi aşteaptă pe prichindei în lumea poveştilor păpuşereşti, la Teatrul Merlin din Timişoara, la început de an.
Cei câţiva fulgi de nea care s-au aşezat peste zona de vest nu au creat probleme prea mai pentru drumari. În afară de câteva porţiuni de drum cu strat subţire de zăpadă topită, doar ceaţa creează probleme participanţilor la trafic.
O femeie de 51 de ani din Dudeștii Noi a ajuns la spital, miercuri după - amiază, fiind implicată într-un accident rutier care s-a petrecut pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei.
Peste 500 de milioane de euro au fost solicitaţi de reprezantanţii autorităţilor şi ai fermierilor din mediul rural prin intermediu Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Cea mai mare parte a banilor au fost accesaţi de reprezentanţii autorităţilor locale pentrtu renovarea şi dezvoltarea satelor.
Utile
Luni, 19 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Cariere de Poveste
De la visul din copilărie de a deveni polițist până la a conduce Penitenciarul Timișoara, comisarul-șef Liviu Ștefăniță Marica a avut un drum pe care nu și l-a imaginat atunci când a început școala. A fost atras de IT și matematică, însă în adolescență a ales o carieră în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Repartiția l-a adus la Timișoara, oraș în care a rămas și unde, în prezent, conduce una dintre instituțiile despre care se vorbește adesea mai ales atunci când apar probleme.
Ştiri din Timiș
Pentru companii, fiecare leu în plus pe factura de energie apasă pe profit și competitivitate. Între 21 și 23 octombrie 2026, Târgul RoEnergy Timișoara reunește la Pavilion Expovest, Complex Hotel Senator, Calea Lugojului, 7, expozanți din șase țări cu tehnologii pentru producerea, stocarea și economisirea energiei. Reprezentanți E.ON Energie România, OMV Petrom, Nokia și ai autorităților dezbat soluții pentru industrie, iar EnergyJobs@RoEnergy aduce oportunități de recrutare în energie. Accesul la expoziție este gratuit, cu preînregistrare.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
O expoziție multisenzorială dedicată tehnicilor de construcție cu pământ din Banat va fi deschisă la UVT Art Center - Galeria cu Platani din Timișoara, în perioada 20-30 octombrie. Vernisajul va avea loc miercuri, 21 octombrie, de la ora 18.
Mapamond
Peste 1.200 de persoane au fost arestate în Franța, iar 150 de polițiști au fost răniți în timpul protestelor din acest weekend. Manifestațiile împotriva scumpirilor, inegalităților sociale și degradării serviciilor publice au degenerat în mai multe orașe, unde magazine au fost jefuite, clădiri incendiate și forțele de ordine atacate. La Limoges, incendiul provocat la primărie a distrus o mare parte din clădirea istorică, veche de 143 de ani.
5
Ştiri din Timiș
O familie din Dudeștii Noi, județul Timiș, a rămas fără aproape toate bunurile după ce un incendiu a cuprins acoperișul locuinței, în dimineața de joi, 15 octombrie. Părinții și fetița lor au scăpat nevătămați, însă vor avea nevoie de sprijin pentru a-și găsi o locuință și pentru a curăța casa afectată de flăcări.