Polițiștii de frontieră au depistat joi la Moravița un autoturism marca Mercedes declarat furat în luna decembrie a anului trecut în Bihor.
Trei sicrie a condus către groapă, joi, Ana Maria Toth, concubina criminalului de la Şag. În unul se afla fiul său de 7 ani, Rafael, iar în celelalte părinţii săi, ucişi cu toţii de fostul său partener de viaţă, Ioan Ciucia, care a ales să se răzbune astfel pe ea pentru că a refuzat să se împace cu el.
Prima captură de țigări de contrabandă din acest an, a avut loc miercuri la frontiera Moravița unde polițiștii de frontieră au găsit ascunse într-un tren peste 1000 de pachete de țigări. Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată.
Veştile de pe piaţa bancară timişeană nu sunt deloc bune. Restanţele înregistrate de cei care au credite la bănci cresc tot mai mult, iar cele mai mari probleme sunt la finanţările în valută, sumele restante ajungând la 561 milioane de lei într-un singur an.
Nu fac parte din nici o etnie care îşi căsătoreşte fetele la 14 ani. Sunt eleve la gimnaziu sau liceu, în judeţ sau în oraş, şi au născut anul trecut în maternităţile timişorene. 20 de fete, cu vârste începând de la 15 ani, au devenit mame prea devreme.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Pe 26 martie, Nikos Vertis, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii grecești contemporane, va susține primul său concert la Oradea, într-un spectacol de mare anvergură găzduit de Arena Oradea si organizat de un nou brand de evenimente numit UnderWave.
Ştiri din Timiș
Colegiul Național Bănățean din Timișoara bifează o nouă reușită de prestigiu, după ce elevii săi au obținut rezultate remarcabile la Olimpiada de Lectură ca Abilitate de Viață (OLAV) – etapa locală, confirmând pasiunea pentru lectură, cultură și gândire critică.
Cinema
Timișoara găzduiește, începând cu 26 ianuarie, premiera locală a filmului „CATANE”, o comedie românească de autor, scrisă și regizată de Ioana Mischie, una dintre cele mai apreciate voci ale noii generații de cineaști. Filmul, deja remarcat pe marile scene internaționale, propune publicului o satiră inteligentă, cu accente poetice și umor fin, într-un stil cinematografic distinct.
Sănătate
Pitiriazisul versicolor este o afecțiune dermatologică frecvent întâlnită, care, deși nu este gravă, poate deveni deranjantă din punct de vedere estetic, mai ales în sezonul cald. Medicii atrag atenția că boala apare mai ales vara, atunci când transpirația și temperaturile ridicate favorizează dezvoltarea excesivă a unei ciuperci microscopice prezente în mod normal pe pielea omului.
Ştiri din Timiș
Comuna Sânmihaiu Român este tensionată după mutarea minorului implicat în crima de la Cenei. Primarul a cerut calm, a condamnat violența și a anunțat măsuri pentru siguranța copiilor, colaborând cu autoritățile și școlile. UPDATE. Jandarmii, prezenți la protest UPDATE 2. Minorul nu s-ar afla în casa bunicului său
5
Capitală Culturală
Unul dintre cei mai străluciți violonceliști ai generației sale va fi solistul următorului concert simfonic al Filarmonicii Banatul, la Timișoara. Benedict Klöckner va interpreta frumosul Concert pentru violoncel și orchestră în re minor, al lui Édouard Lalo.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Medici specialiști și medici primari din toată țara, cadre universitare și medici de pe rețelele sanitare și secțiile de oftalmologie din centre precum Cluj, Iași, București, Sibiu, Oradea s-au aflat sâmbătă la Timișoara unde a debutat primul eveniment internațional de oftalmologie din cadrul Centrului Ophtacore.