Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una animată pentru polițiștii de la Biroul Rutier din Timiș, care au prins trei șoferi cu alcoolemii de peste 1 la sută și chiar și un tânăr care conducea după ce a consumat cannabis.
Elevii nemulţumiţi de notele obţinute la Evaluarea Naţională au depus vineri contestaţii. Vezi la ce materii s-au depus in Timis cele mai multe!
Marin Popescu a fost demis din funcţie de Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, deşi acesta declara, în urmă cu o săptămână, că la conducerea Inspectoratului Şcolar Județean Timiş nu vor avea loc schimbări până la finalul examenului de bacalaureat. În locul acestuia, la conducerea IȘJ Timiș a fost numit Cornel Petroman, care a mai ocupat în trecut funcţia de inspector şcolar general adjunct.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan astăzi, sâmbătă, 30 iunie pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate.
Cadavrul unei femei în vârstă de aproximativ 40 de ani, care s-a înecat în râul Bega, a fost descoperit, vineri seara, în localitatea Sânmihaiu Român, judeţul Timiş. Identitatea femeii, precum şi modul în care acesta a murit sunt încă o necunoscută pentru anchetatori. Aceasta este cea de-a şaptea persoană care s-a înecat în judeţul Timiş de la începutul verii şi până în prezent.
România
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Primetime”, un thriller psihologic în care Robert Pattinson îl interpretează pe jurnalistul american Chris Hansen, cunoscut pentru emisiunea „To Catch a Predator”, în care suspecții de abuzuri sexuale asupra minorilor erau prinși în flagrant. Regizat de Lance Oppenheim, filmul explorează granița dintre jurnalism, spectacol și dorința de a face dreptate.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții PNL Timiș au reacționat după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că PSD ar putea susține un candidat liberal la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv în cazul unei alianțe PNL-USR. Liberalii spun că nu au existat presiuni din partea organizației din Arad și că își vor decide singuri candidatul, în urma unei analize interne și a sondajelor.
Ştiri din Timiș
Premierul interimar Ilie Bolojan respinge acuzațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, potrivit cărora ar fi fost convins, în urma unei vizite la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Bolojan susține că nimeni nu i-a cerut să blocheze un proiect al Timișoarei și afirmă că investiția a fost deblocată după ce a existat garanția că poate fi susținută financiar în anii următori.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență. Persoanele care au informații sunt rugate să anunțe Poliția.
Ştiri din Timiș
Lucrările de demolare ale fostului spital de oncologie din Timișoara au fost finalizate, a anunțat vineri președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Săptămâna viitoare urmează recepția acestei etape, iar începerea lucrărilor de construire a Institutului Regional de Oncologie ar putea fi anunțată în scurt timp.
Ştiri din Timiș
Sorin Șipoș, senator de Timiș și lider al senatorilor USR, acuză PSD de ipocrizie în privința privatizării companiilor de stat. El susține că social-democrații criticau dur aceeași măsură când era propusă de Guvernul Bolojan, dar o includ acum în propriul program de guvernare.
Ştiri din Timiș
Weekendul 17–18 octombrie aduce la Iulius Town Timișoara o serie de evenimente dedicate întregii familii. Vizitatorii vor putea participa la demonstrații și activități interactive susținute de militari, vor descoperi oportunitățile unei cariere în armată, iar cei mici sunt invitați la teatru interactiv. În plus, Expoziția Monster Dragon continuă în Iulius Gardens, unde 15 dragoni giganți îi așteaptă pe curioși.