După mai multe zile de ploaie, la Timişoara s-a întors zăpada. De joi seara a început să ningă din nou spre uimirea timişorenilor care sperau să vină cu adevărat primăvara. Deocamdată nu sunt probleme pe drumurile din oraş. Şi pe şoselele din judeţ s-a intervenit cu zeci de tone de material antiderapant în cursul dimineţii, potrivit reprezentanţilor DRDP Timişoara.
Un șofer teribilist a trecut prin clipe de groază după ce s-a răsturnat cu autoturismul în sensul giratoriu din Calea Buziașului. Tânărul a fost transportat la spital, iar polițiștii au stabilit că acesta a consumat alcool înainte să urce la volan.
Casele județene de sănătate și direcțiile de sănătate publică urmează să fie desființate, conform declarațiilor ministrului Eugen Nicolăescu. Asta înseamnă că în Timiș 275 de persoane ar urma să își piardă locurile de muncă, în cazul în care nu vor fi redistribuite în alte structuri ale Ministerului Sănătății.
Atât pietonii, cât și șoferii continuă să dea dovadă de indisciplină în trafic. În doar câteva ore, trei pietoni din Timiș, printre care și o adolescentă de 14 ani, au fost loviți de mașini, fiind întocmite trei dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.
Se dezbate legea proiectului Nabucco. Sute de proprietari din Timis ar putea fi afectati de gazoduct
Judeţul Timiş ar urma să fie unul dintre cele traversate de celebrul proiect Nabucco, prin intermediul căruia gazul fostelor republici sovietice ar urma să ajungă în vestul Europei, ca o alternativă la gazul livrat de "mama Rusia".
România
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.
Ştiri din Timiș
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.
Eveniment
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.
Ştiri din Timiș
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.
Cinema
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.
România
Președintele Nicușor Dan estimează că noul guvern, condus de premierul desemnat Luca Niculescu, ar putea fi învestit marți de Parlament, în contextul acordurilor politice agreate între partide.
2
Cinema
Elevii din Timișoara pot merge la cinema în cadrul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Între 21 și 23 octombrie, Cinema Victoria și Cinema Timiș organizează proiecții pentru copii și adolescenți, de la animații pentru preșcolari până la filme documentare și drame pentru liceeni.