Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, care este şi singurul candidat pentru un nou mandat în fruntea filialei judeţene de partid, a afirmat, joi, în timpul alegerilor pentru o nouă structură de conducere a democrat-liberalilor timişeni, că s-a gândit serios să renunţe la o nouă candidatură, însă, ulterior, s-a răzgândit. Alegerile PDL sunt cu final aşteptat, după ce Dănuţ Groza a afirmat că renunţă la candidatura sa pentru funcţia de prim-vicepreşedinte.
Acțiune amplă a polițiștilor timișeni, joi dimineață, în Timișoara și Lugoj. Oamenii legii au demarat o serie de controale în piețele agroalimentare din cele două orașe. Vizați sunt comercianții din Piața Badea Cârțan, dar și din Lugoj.
Accident în lanț, miercuri seara, pe Calea Aradului din Timișoara. Totul din cauza unui șofer neatent care a ieșit cu spatele dintr-o parcare și nu s-a asigurat. O persoană a fost rănită ușor și trei mașini au fost avariate serios.
De când e „lumea şi pământul”, şedinţa Consiliului Judeţean Timiş începe cu punctul „Întrebări, interpelări” şi se termină cu „Diverse”. Ei bine, începând cu plenul viitor, primul punct, cel de interpelări şi întrebări, va avea loc în „coada” şedinţei, după diverse.
Cascadorie pe patru roți, miercuri noaptea, pe drumul care leagă comuna Periam de Variaș. Un bărbat de 29 de ani a scăpat doar cu răni ușoare după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. Șoferul, spun polițiștii, abia se mai ținea pe picioare din cauza alcoolului.
Capitală Culturală
Proiectul „Ecaterina Vrana. La două voci” aduce opera artistei în două spații din Timișoara: în Parcul de Sculptură prin instalația PUI, recent relocată printre lucrările din parc, și în Galeria Jecza, unde vineri, 16 octombrie, de la ora 18, se deschide expoziția "L’appuntamento", curatoriată de Erwin Kessler. Fundația Jecza invită publicul timișorean să parcurgă împreună acest captivant itinerar artistic, din parc spre galerie.
Ştiri din Timiș
După mai bine de șase ani de la preluarea Pădurii Verzi de către Primăria Timișoara, proiectul transformării sale în pădure-parc mai face un pas. Consilierii locali vor vota studiul de fezabilitate pentru amenajarea unor trasee pentru pietoni și bicicliști, podețe, alei suspendate și zone de relaxare.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara organizează, între 19 și 22 octombrie, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”. Programul include conferințe și dezbateri despre inteligența artificială, influența în mediul online, lectură și situația geopolitică din Europa, dar și ateliere creative și momente artistice.
Eveniment
Un tânăr de 30 de ani și-a recuperat portofelul cu 672 de lei și mai multe documente, după ce polițiștii locali l-au găsit pe o stradă din Timișoara și au reușit să-i identifice proprietarul.
Eveniment
Polițiștii locali au dat 225 de amenzi, în valoare totală de peste 142.000 de lei, în ultimele trei luni, în urma controalelor făcute la firmele din Timișoara. Printre cele mai frecvente nereguli se numără terasele amenajate fără autorizație, pentru care au fost sancționate 74 de societăți comerciale.
Ştiri din Timiș
Doi ofertanți se bat pentru modernizarea „Școlii Mici” din Plopi și transformarea acesteia într-o grădiniță cu program prelungit. Contractul de execuție este estimat la 5,4 milioane de lei, fără TVA, iar lucrările ar urma să dureze cel mult 24 de luni.
Eveniment
Un tânăr de 29 de ani a intrat cu mașina într-un gard din beton, joi dimineață, pe strada Liniștei din Timișoara. Testat de polițiști, acesta a fost depistat cu 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
1
Ştiri din Timiș
Căldura începe să ajungă în caloriferele timișorenilor de luni, 19 octombrie. Colterm anunță pornirea etapizată a sistemului, în timp ce TermSet preia transportul și distribuția agentului termic.