În 12 noiembrie 1884, Timişoara devenea primul oraş din Europa cu străzi iluminate electric. Astăzi, timişorenii se ”luptă” cu desele pene de curent ale Enel. Primarul oraşului se declară nemulţumit de situaţie, dar spune că nu se poate face nimic pentru remedierea ei...
Deşi la nivel naţional elevii se află, miercuri, în greva japoneză, la Timişoara şi în Timiş, şcolarii nu au aderat în mod oficial la această manifestare. Totuşi, o parte a elevilor din vestul ţării vor participa la protestele studenţilor, alături de colegii lor din învăţământul superior.
Vârsta de pensionare a femeilor va creşte şi va ajunge la 65 de ani, potrivit unui proiect de lege a Ministerului Muncii. Alinierea cu vârsta de pensionare a bărbaţilor va fi făcută însă treptat, până în 2035. Sunt afectate toate femeile născute după 1970.
Copiii, mulţi dintre ei, au uitat ce înseamnă să ai un părinte alături. Vâltoarea vieţii, goana după bani şi multe altele au făcut ca mulţi copii să crească fără părinţi, iar problemele, fie ele şi de sănătate, să fie rezolvate la telefon. Din acest motiv, şi nu numai, în curând, părinţii ar putea avea o zi liberă plătită, pentru a-şi îngriji copilul minor.
În iulie 2012, fostul viceprimar al Timişoarei Sorin Grindeanu anunţa reactualizarea studiilor de fezabilitate pentru lărgirea pasajelor CF Jiul şi Popa Şapcă, motivând că cele realizate în timpul administraţiei Ciuhandu, prin 2006, nu mai sunt valabile, fiind prea vechi. După mai bine de un an, primarul Nicolae Robu a anunţat, marţi, finalizarea noilor studii de fezabilitate.
Ştiri din Timiș
Primăria Moșnița Nouă a depus cererea de finanțare pentru proiectul „Construire și dotare școală P+1E și împrejmuire – sat Urseni”, în cadrul Programului PR Vest 2021–2027, vizând modernizarea infrastructurii educaționale din comună.
1
Eveniment
În această dimineață, în jurul orei 6, a avut loc un accident rutier pe DN59B, în localitatea Iohanisfeld. UPDATE. Șoferul consumase alcool
Azi în Timișoara
Luni, 29 decembrie, puteți merge la un atelier de pictură sau la expoziții diverse. Încă este deschis Târgul de Crăciun din centrul orașului.
Agenda
„Pietrele care plâng” reprezintă un fenomen geologic spectaculos şi misterios observat în Japonia, cunoscut sub numele de „Naki-suna” sau „pietrele plângătoare”. Aceste pietre, care se găsesc în regiuni precum Parcul Natural Kuju din zona Oita, par să elimine picături de apă sub formă de „lacrimi” în anumite condiţii climatice.
Eveniment
Un tânăr de 19 ani a avut parte de momente neplăcute, duminică după-amiază, într-un mall din Timișoara, unde a fost lovit de o persoană necunoscută. Polițiștii au intervenit și au deschis un dosar penal. UPDATE. Cei doi nu se cunoșteau
1
Ştiri din Timiș
Societatea municipală Piețe SA propune majorarea, de la 1 ianuarie, a opt tarife practicate în patru piețe publice din Timișoara: Dacia, Mehala, Piața de Gros și piața volantă de la stadion. Modificările vizează chioșcuri, locuri auto și taxe de rezervare și trebuie aprobate de Consiliul Local.
11
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș face un pas spre construirea unui nou pod transfrontalier peste Mureș și a scos la licitație studiul de fezabilitate. Patru firme s-au înscris în competiția pentru contractul estimat la 2,3 milioane de lei, iar evaluarea ofertelor trebuie finalizată până în luna iunie.
Mapamond
Actrița franceză Brigitte Bardot a murit. Avea 91 de ani. Cunoscută pentru succesul său din anii ’50, ea a ales să se retragă din cinematografie la doar 39 de ani, dedicându-se ulterior activității de militantă pentru protecția animalelor.