Deşi sunt obligate prin lege să-şi asigure paza bunurilor, firmele timişene nu prea au rezolvată această problemă. Cele care au fost serioase au realizat studii referitoare la analiza de securitate a firmei, iar hoţii se orientează şi evită aceste societăţi, spun poliţiştii timişoreni.
Piaţa timişoreană a birourilor de clasă A este aproape în totalitate ocupată, arată un studiu realizat de o importantă companie imobiliară internaţională. Rata de 5% în ceea ce priveşte neocuparea este cea mai mică din România. Pentru anul în curs se prevede livrarea a 17.000 metri pătraţi de spaţii de birouri noi.
În timp ce parlamentarii îşi votează pensii speciale, pensionarii primesc bilete la tratament. Acestea sunt disponibile la Casa de Pensii Timiş.
Agitație mare, în acest început de săptămână, pe malul Timișului, în apropiere de Timișoara. 15 echipe canine din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara au participat în zonă la mai multe exerciții de specialitate pentru intervenția în situații speciale.
Colonada din Buziaş a avut de suferit în urma furtunii de duminică seara, iar un cititor tion.ro ne-a trimis fotografii cu dezastrul. De altfel, colonada are de suferit de mult timp, locul din staţiunea de interes naţional, unde mulţi şi-au pierdut paşii, având nevoie, de mult timp, de reparaţii, pentru că, deşi ar trebui să fie un lucru cu care localitatea să se mândrească, este o pată pe harta staţiunii. Primarul localităţii a demarat un proiect în ceea ce priveşte restaurarea acestui monument istoric şi speră ca din toamnă să înceapă execuţia...
Cariere de Poveste
Pentru Andrada Mazilu, meseria de învățătoare nu a fost o alegere întâmplătoare, ci un vis pe care l-a avut încă din copilărie și pentru care a fost dispusă să plece, la doar 14 ani, din Timișoara la Sibiu. A urmat un parcurs educațional în România și Germania, iar astăzi, după aproape două decenii la catedră, continuă să caute noi metode prin care să-i apropie pe copii de învățare, de lectură și de cultură.
Ştiri din Timiș
Pentru companii, fiecare leu în plus pe factura de energie apasă pe profit și competitivitate. Între 21 și 23 octombrie 2026, Târgul RoEnergy Timișoara reunește la Pavilion Expovest, Complex Hotel Senator, Calea Lugojului, 7, expozanți din șase țări cu tehnologii pentru producerea, stocarea și economisirea energiei. Reprezentanți E.ON Energie România, OMV Petrom, Nokia și ai autorităților dezbat soluții pentru industrie, iar EnergyJobs@RoEnergy aduce oportunități de recrutare în energie. Accesul la expoziție este gratuit, cu preînregistrare.
Utile
Luni, 12 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni, 12 octombrie, puteți participa la evenimente dedicate fotografiei experimentale, puteți merge la teatru sau puteți lua parte la deschiderea festivalului de film și cultură balcanică Taifas.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică, 11 octombrie, pe DN68A, în județul Timiș. În urma impactului dintre două autoturisme, un tânăr în vârstă de 18 ani a fost rănit.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică, 11 octombrie pe drumul județean DJ 681, între localitățile Gladna Montană și Fârdea, din județul Timiș. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a anunțat duminică, 11 octombrie, că va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar, depistat într-un stadiu incipient în urma unor investigații medicale recente.