Timişoara - Aurelia Grămescu, mama lui Lucian Reja, băiatul de 28 de ani care în luna august a acestui an a fost omorât de Ferrari-ul lui Adrian Iosif Cocoană, în deja celebrul accident de circulaţie de pe Calea Aradului, se află momentan în dificultate.
Chiar dacă nu avem încă zăpadă şi a fost cam ploios afară, trenuleţul lui Moş Crăciun, parcă rupt din poveste, a pornit sunând, în această dimineaţă, în centrul Timişoarei. Dacă la început o sigură fetiţă şi-a făcut curaj să urce în trenul Moşului, acesta a fost luat cu asalt de copii mai apoi. Trenuletul lui Mos Craciun duce copiii cuminti prin centru
Nici în maşina de teren nu au fost în siguranţă. Trei persoane au ajuns la spital, luni, în jurul orei prânzului, după ce autovehiculul în care se aflau s-a răsturnat la intrarea în Timişoara, pe Calea Lugojului. Accident pe Calea Lugojului din Timisoara | Video
Timişoara - Membrii Clubului Rotary pregătesc o acţiune deosebită pentru săptămâna viitoare: s-audecis să sprijine preocuparea pentru un mediu curat şi sănătos şi se vor apuca de… plantat copaci.

Ştiri sportive

Victorie muncită pentru Poli cu Popești Leordeni. A avut nevoie de patru goluri pentru a lua toate cele trei puncte
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.

Ştiri din Timiș

FOTO. Străzi pentru comunitate, de Ziua Mobilității, în centrul orașului. „Mai bine nu de mâine, nu de luna viitoare, ci de acum”
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu. 9

Ştiri din Timiș

DFMT caută un terț care să încaseze impozitele timișorenilor. Licitație de câteva milioane de lei
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,. 5

România

Siegfried Mureșan negociază inclusiv cu PSD pentru susținere
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare. 17

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 19 septembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.

Eveniment

VIDEO. Conductă de gaz spartă, la Sânnicolau Mare. Autoritățile au evacuat locuitorii
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case

Eveniment

Prima sentință din dosarul uciderii lui Mario. Detenție pentru 15 ani și daune morale de un milion de euro
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă. 5

România

România ar putea fi retrogradată la „junk” dacă se prelungește criza politică, suține agenția de rating Fitch
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar. 16

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici