BCM Elba (baschet) şi RCM Timişoara (rugby) au făcut istorie în acest an. Baschetbaliştii au devenit vicecampioni naţionali, dar şi ai Europei Centrale, în timp ce rugbiştii sunt pe locul 6 în România, dar au obţinut primul titlu european din istoria sportului cu balonul oval din ţară, Cupa Europei Centrale.
| 
Mijlocaşul Dan Alexa a părăsit accidentat antrenamentul efectat de naţionala României marţi după-amiază, la Mogoşoaia, acuzând o recidivă la o leziune mai veche în zona inghinală.
Un tânăr din Oradea s-a aruncat miercuri, la ora
14, de la etaj, în spatele
Universităţii Politehnica din Timişoara.
Băiatul, student la UVT, a căzut exact în
mijlocul unui grup de studenţi, care urma să
intre la cursuri. A căzut direct pe beton,
pierzându-şi viaţa.Atentie! Imagini socante
| Atentie! Video
Socant!
Video2
Video3
Video4 Situatia
scolara
O angajată a Direcţiei Patrimoniu din cadrul
Primăriei Timişoara este cercetată penal
pentru abuz în serviciu. Femeia este acuzată
că ar fi omis să comunice Direcţiei Juridice
a Primăriei situaţia unui imobil vândut
şi astfel instituţia a fost obligată de
instanţă să restuie imobilul unei alte
persoane decât cumpărătorului de drept.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții și ateliere.
Eveniment
Protestul din Piața Victoriei a degenerat marți după-amiază, când mai mulți manifestanți au atacat cordonul de jandarmi cu pietre și obiecte contondente. 30 de persoane cu comportament violent au fost ridicate și duse la secții de poliție.
Ştiri din Timiș
Traseul Revoluției din Timișoara este, în sfârșit, gata, însă cu două săptămâni după termenul-limită din PNRR. Întârzierea înseamnă pierderea finanțării europene, iar cei peste 10 milioane de lei cheltuiți pentru proiect vor fi suportați din bugetul local, decizie asumată marți și de consilierii locali.
5
Ştiri din Timiș
Timișoara marchează Săptămâna Europeană a Mobilității printr-o zi dedicată comunității, pe 19 septembrie. Podul Mihai Viteazul, stația 33, un „Firobuz Cafe” și mai multe bulevarde vor găzdui activități gratuite pentru toate vârstele.
3
Ştiri din Timiș
Unul dintre numele care au rămas strâns legate de istoria Timișoarei este sărbătorit astăzi. În 15 septembrie 1937 era înregistrată la Registrul Comerțului afacerea care avea să devină celebră sub numele Guban.
Ştiri din Timiș
O nouă recunoaștere internațională pentru școala de inginerie din Timișoara. Prof. univ. dr. ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al Universității Politehnica Timișoara, a fost ales președinte al European Structural Integrity Society (ESIS), una dintre cele mai importante organizații științifice internaționale dedicate integrității structurale.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut premierului interimar Ilie Bolojan să discute cu reprezentanții fermierilor pentru a calma tensiunile apărute marți în Piața Victoriei, unde protestul a degenerat și au fost folosite gaze lacrimogene.
5
Eveniment
Câteva mii de fermieri și susținători ai mișcării suveraniste s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, într-un protest care a început cu revendicări legate de situația fermierilor, dar care a degenerat în confruntări cu forțele de ordine, relatează Agerpres și HotNews.ro. Jandarmii au folosit de mai multe ori gaze lacrimogene, după ce unii manifestanți au forțat cordoanele și au aruncat cu obiecte, inclusiv cu bâte și semne de circulație. UPDATE. Toate arterele rutiere care duc către Piața Victoriei sunt restricționate
14