Au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-şi primi restanţele salariale. Vorbim despre angajaţii firmei Stimel din Timişoara care au declanşat un protest, în urmă cu aproximativ două luni, în faţa sediului. Ei au mers chiar şi până la prefectul de Timiş, Mircea Băcală, totul în speranţa că vor reuşi să-şi primească banii.
La sfârşitul lunii, studenţii care au cerut locuri în cămine vor afla dacă au primit sau nu drept de cazare. Calendarul cazărilor a fost făcut public atât de Universitatea de Vest, cât şi de Universitatea Politehnica.
Alcoolul dăunează grav relaţiei de cuplu. Asta au constatat şi poliţiştii din Sânnicolau Mare, care au fost chemaţi, marţi dimineaţa, în localitatea timişeană Gelu, unde un tânăr a fost înjunghiat chiar de connsoarta sa.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Practical Magic 2”, continuarea comediei fantastice din 1998, cu Sandra Bullock și Nicole Kidman din nou în rolurile surorilor Owens. De această dată, Sally și Gillian trebuie să înfrunte un nou blestem care amenință să le destrame familia.
Capitală Culturală
Timișoara se pregătește pentru un nou weekend dedicat muzicii. Timișoara Music Festival revine în perioada 11-13 septembrie, în Parcul Rozelor, pentru cea de-a patra ediție. Evenimentul aduce pe aceeași scenă peste 40 de artiști locali, naționali și internaționali, iar accesul general pentru public este gratuit.
Eveniment
Peste 100 de produse medicale, inclusiv fiole cu acid hialuronic și toxină botulinică, au fost descoperite ascunse într-o mașină, la Stamora-Moravița. Bunurile, în valoare de aproximativ 6.200 de euro, erau nedeclarate și au fost găsite în bagajele unui cetățean sârb.
Ştiri din Timiș
Mai multe restricții de circulație intră în vigoare în Timișoara în următoarele săptămâni, pentru evenimente sportive și religioase, dar și pentru lucrări la infrastructura rutieră și feroviară. STPT anunță și devieri pentru mai multe linii.
România
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, are calitatea de inculpat într-un dosar de contrabandă instrumentat de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, relatează Agerpres. Ancheta vizează achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie, despre care procurorii susțin că a fost introdus și folosit în România fără efectuarea formalităților vamale și fără plata TVA datorată.
Mapamond
Au trecut 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, ziua în care aproape 3.000 de oameni și-au pierdut viața, iar Statele Unite și lumea întreagă au intrat într-o nouă eră. Astăzi, victimele sunt comemorate în locurile în care au avut loc atacurile, de la New York și Pentagon până în Pennsylvania.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, spune că demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură a fost „un calcul extraordinar de bun”. El critică actuala guvernare și afirmă că PSD este pregătit să revină la putere.