Mijlocaşul Alexandru Curtean a fost adus la începutul acestui an pentru 1.200.000 de euro la Timişoara, dar nu a reuşit să dea nici de departe randamentul aşteptat de la un jucător care era considerat una din speranţele fotbalului românesc.
Vânzătoarea unui magazin din Timişoara s-a gândit să scape de o bancnotă falsă de 100 de lei pe care a primit-o de la un client punând-o la rândul ei în circulaţie. Tânăra s-a dus la mall pentru a face cumpărături şi a vrut să dea bancnota contrafăcută, dar a fost prinsă.
Guvernul a redus plafonul până la care se acordă ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat. În Timişoara, aproximativ 4.000 de familii nu vor mai beneficia de subvenţia de la stat în această iarnă, potrivit viceprimarului Sorin Grindeanu.
Dialoguri Sănătoase
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Roxana Micșa, medic specialist obstetrică-ginecologie, explică ce trebuie să știe femeile despre lucrurile care pot afecta sarcina și dezvoltarea fătului. Dr. Micșa vorbește despre riscurile consumului de alcool și ale fumatului, inclusiv fumatul pasiv, medicamentele care pot fi periculoase în sarcină, alimentele și băuturile care trebuie evitate, dar și despre simptomele care necesită o evaluare medicală rapidă. Medicul explică și ce se întâmplă atunci când anumite efecte ale expunerii nu pot fi observate imediat după naștere și demontează câteva dintre cele mai frecvente mituri legate de sarcină.
Utile
Marți, 8 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți, 8 septembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un workshop de actorie sau să vizitați expoziții.
România
Armata României va avea un nou plan de înzestrare pentru 2027–2036, cu modernizarea echipamentelor existente și achiziția unor capabilități noi.
România
PNL și USR au semnat un acord de colaborare în Parlament, urmând să voteze împreună pentru mai multe reforme.
1
Ştiri din Timiș
Muzica rock trece din nou granițele la Jimbolia. Festivalul Borders Of Rock ajunge în acest an la cea de-a cincea ediție și îi invită pe iubitorii genului la o seară de muzică live, în 19 septembrie, la Teatrul de Vară din oraș. Accesul publicului este gratuit.
Capitală Culturală
Tradiția, cultura și graiul bănățean vor fi celebrate, în 12 și 13 septembrie, la Remetea Mare, unde va avea loc cea de-a XX-a ediție a Festivalului Condeierilor Plugari din Banat. Edițiile anterioare au avut loc la Muzeul Satului Bănățean.
Eveniment
Circa 170 de amenzi au fost date de polițiștii rutieri în doar patru ore, în urma unei acțiuni desfășurate luni, pe străzile din Timișoara. Cele mai multe sancțiuni, 104 la număr, au fost aplicate șoferilor care au depășit limita legală de viteză.