Cu ce se mai ocupă deputaţii noştri din Parlamentul European? Organizează expoziţii foto. Este cazul europarlamentarului PSD Daciana Sârbu, care a organizat, la finele săptămânii trecute, la sediul PSD Timiş, o expoziţie în care prezintă fotografii din campania de la alegerile pentru PE.
Din cauza temperaturilor scăzute înregistrate în ultimele zile foarte mulţi copii ajung la spital cu răceli. În Timişoara, cel mai mare număr de pacienţi se înregistează la sfârşit de săptămână, când sute de micuţii au nevoie de intervenţia medicului.
Fonduri pentru renovarea pistei Aeroportului Timişoara. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a solicitat suplimentarea bugetului din acest an, prin alocarea sumei de 7,26 milioane de lei, din fondul de rezervă bugetară aflat la la dispoziţia Guvernului, pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii la pista de aterizare a Aeroportului Traian Vuia.
Controalele suplimentare ale Finanţelor au adus la buget un plus de 227 milioane de lei. În primele nouă luni ale anului 2009, inspectorii Direcţiei de Finanţe Timiş au efectuat verificări la 1.206 persoane juridice.
Azi în Timișoara
Marți, 8 septembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un workshop de actorie sau să vizitați expoziții.
România
Armata României va avea un nou plan de înzestrare pentru 2027–2036, cu modernizarea echipamentelor existente și achiziția unor capabilități noi.
Ştiri din Timiș
Muzica rock trece din nou granițele la Jimbolia. Festivalul Borders Of Rock ajunge în acest an la cea de-a cincea ediție și îi invită pe iubitorii genului la o seară de muzică live, în 19 septembrie, la Teatrul de Vară din oraș. Accesul publicului este gratuit.
Capitală Culturală
Tradiția, cultura și graiul bănățean vor fi celebrate, în 12 și 13 septembrie, la Remetea Mare, unde va avea loc cea de-a XX-a ediție a Festivalului Condeierilor Plugari din Banat. Edițiile anterioare au avut loc la Muzeul Satului Bănățean.
Eveniment
Circa 170 de amenzi au fost date de polițiștii rutieri în doar patru ore, în urma unei acțiuni desfășurate luni, pe străzile din Timișoara. Cele mai multe sancțiuni, 104 la număr, au fost aplicate șoferilor care au depășit limita legală de viteză.
Ştiri din Timiș
FOTO. Timișorenii au pus mână de la mână: 126 de ghiozdane au ajuns la copii din familii vulnerabile
Emoțiile începutului de an școlar sunt mai ușoare pentru 126 de copii din familii vulnerabile din Timișoara. Aceștia au intrat în noul an școlar cu ghiozdane complet echipate, după ce timișorenii și locuitorii din localitățile din apropierea orașului au răspuns apelului lansat în cadrul campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare”.
Ştiri din Timiș
O nouă sală de sport urmează să fie construită în Balinț, iar primăria a lansat luni, 7 septembrie, licitația pentru lucrările de execuție. Contractul este estimat la 6,95 milioane de lei, fără TVA, investiția făcând parte dintr-un proiect european cu o valoare totală de peste 10,4 milioane de lei.