Doi bărbaţi din Chevereşu Mare care, timp de trei ani, au racolat şi transportat femei în Franţa, unde le obligau să se prostitueze, au fost prinşi de poliţiştii timişeni şi urmează să fie extrădaţi.
Tinerii au primit cheile apartamentelor din noile blocuri ANL de pe strada Miloia în cadru festiv, în 3 August, de Ziua Timişoarei, dar deocamdată cei mai mulţi dintre ei sunt chiriaşi doar pe hârtie: nu s-au putut muta în locuinţe pentru că încă nu au curent şi încălzire.
Funcţionarii primăriilor din judeţul Timiş au amânat protestele programate pentru finalul lunii octombrie, urmând să stabilească un nou calendar de proteste la o întâlnire care va avea loc la începutul lunii viitoare.
Doi pietoni au scăpat ca prin urechile acului, după ce un autocamion a sărit pe trotuar şi s-a oprit în gardul unei parcări din Timişoara. Oamenii au sărit la timp din calea mastodontului al cărui şofer frânase brusc pentru a evita un alt autoturism. Imagini accident camion Rebreanu
Noi restructurări în cadrul grupului franco-american Alcatel-Lucent. Concernul a anunţat că va renunţa la un număr de 4.500 de locuri de muncă din întreaga Europă. Desigur, afectată va fi şi România, pe lista neagră se află 564 de angajaţi.

Mapamond

Estonia ia în calcul închiderea frontierei cu Rusia, după dejucarea unui sabotaj atribuit Moscovei
Estonia a dejucat o tentativă de sabotaj atribuită serviciilor secrete rusești asupra unui producător de drone. Opt suspecți au fost reținuți, iar premierul estonian avertizează că țara se pregătește inclusiv pentru închiderea frontierei cu Rusia.

Eveniment

Pozitiv la canabis după accidentul mortal din Giroc! Adolescentul de 17 ani a fost reținut
Un adolescent de 17 ani, fără permis, a provocat accidentul mortal de la Giroc, după ce a fugit de polițiști. Pasagera de 18 ani a murit la spital. Tânărul a ieșit pozitiv la canabis, iar ulterior i-au fost recoltate probe de sânge. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Mapamond

Lovitură pentru industria blănurilor. Bulgaria interzice fermele de nurci, vulpi și șinșile
Parlamentul Bulgariei a interzis creşterea şi sacrificarea animalelor exclusiv pentru obţinerea blănurilor, precum nurcile, vulpile şi şinşilele. Cei care încalcă legea riscă amenzi de până la 10.000 de euro. Măsura urmăreşte să prevină apariţia fermelor de blănuri în Bulgaria. În România, o interdicţie similară, care vizează nurcile şi şinşilele, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Ştiri din Timiș

FOTO. Bloc operator ultramodern la Spitalul de Copii din Timișoara. Investiție de aproape 60 de milioane de lei din bugetul local
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara se pregătește să deschidă un bloc operator modern, dotat cu patru săli de operație, inclusiv una destinată neurochirurgiei. Investiția face parte din proiectul de modernizare a unității medicale, pentru care Primăria Timișoara a alocat aproape 60 de milioane de lei din bugetul local.

Eveniment

UPDATE. Adolescentul de 17 ani implicat în accidentul mortal din Giroc a fost reținut
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit. UPDATE. Adolescentul, arestat la domiciliu pentru 30 de zile 7

Lugoj

Restricții de circulație în Lugoj, timp de șase luni! Un tronson important de pe Splaiul 1 Decembrie 1918 se închide de luni
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.

România

România se confruntă cu un deficit neașteptat de angajați. Meseriile pentru care angajatorii găsesc cel mai greu oameni
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). 5

România

UPDATE. Alertă în apropiere de Sulina. Două nave comerciale, lovite de drone
Două nave comerciale au fost lovite de drone în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sulina, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma incidentelor, la bordul unui petrolier și al unui vrachier au izbucnit incendii, care au fost stinse de echipajele celor două nave. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, nu au fost înregistrate victime. UPDATE. O a treia navă comercială, lovită de dronă