Aproximativ 40 de persoane, membri ai filialelor din Timişoara şi Arad a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate „Univers” , au protestat, miercuri după-amiază, timp de o oră, în faţa Prefecturii Timiş.
15 studenţi de la facultăţi de jurnalism şi comunicare din Timişoara vor putea urma, timp de patru săptămâni, cursurile unei „Şcoli de blog”. Ei vor avea ocazia să se familiarizeze atât cu noţiunile generale de blogging, cât şi cu detaliile tehnice, fiind îndrumaţi de patru profesori pricepuţi în online.
Primăria Timişoara încearcă să atragă în oraş turişti din ţara vecină Serbia. În perioada 18 noiembrie – 8 decembrie 2009, municipalitatea va organiza o expoziţie de promovare turistică la Belgrad, sârbii find invitaţi să cunoască „Timişoara de ieri şi de azi”.
UPDATE. Vizitele prezidenţiabililor în teritoriu continuă. Candidatul PSD la Preşedinţia României, Mircea Geoană, se află astăzi în judeţul Timiş. El s-a întâlnit cu circa o sută de tineri, la o cafenea din centrul Timişoarei, după care s-a deplasat în judeţ pentru a-şi prezenta promisiunile de campanie. Imagini Mircea Geoana la Timisoara | Video

Ştiri din Timiș

FOTO. Kerwei, sărbătorită cu mult entuziasm la Buziaș
Kerwei este o tradiție a comunităților germane, mai ales a șvabilor bănățeni și sătmăreni, care aduce multe tradițiții și sărbătoarea hramului. În weekend a avut loc la Buziaș.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 7 septembrie
Luni, 7 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Horoscop

Horoscop săptămâna 7 - 13 septembrie
Horoscopul în această săptămână:

Cariere de Poveste

Miriam Mircea, de la Timișoara la catedra din Elveția: „AI nu va înlocui combinația unică de personalitate, educație și ambiție”
Miriam Mircea a crescut și s-a format la Timișoara, a studiat franceza și istoria, a trăit experiența Erasmus în Franța, apoi a plecat în Germania fără să știe limba germană. Astăzi, după 14 ani petrecuți în spațiul germanofon, predă germană și engleză în Elveția, într-un mediu educațional internațional. Drumul ei profesional este unul construit prin ambiție, muncă și dorința de a transforma fiecare schimbare într-o oportunitate de învățare.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 7 septembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la mai multe expoziții.

Eveniment

FOTO. Incendiu pe malul râului Timiș, la Giroc. Flăcările au cuprins mai mulți copaci
Pompierii militari intervin duminică în localitatea Giroc, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe malul râului Timiș. 1

Eveniment

UPDATE. Motociclist inconștient după un accident în Coșevița. A fost solicitat elicopterul SMURD
Un motociclist este în stare de inconștiență după ce a fost implicat, duminică, într-un accident produs în localitatea Coșevița. Pentru preluarea victimei a fost alertat și elicopterul SMURD Caransebeș. UPDATE 2. Motociclistul a murit 1

Cinema

Cinema Victoria din Timișoara împlinește patru ani. Program special în weekendul aniversar
Cinema Victoria din Timișoara marchează patru ani de la redeschidere printr-un program special pregătit pentru weekendul 11-13 septembrie. Pe parcursul celor trei zile sunt programate filme pentru copii și familii, avanpremiere, proiecții din seriile recurente ale cinematografului și o întâlnire cu publicul.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici