Accident cu trei maşini între Timişoara şi Giroc, joi seară, provocat de un şofer grăbit care s-a lansat într-o succesiune de depăşiri periculoase. Maşina teribilistului s-a ciocnit de un autoturism care circula regulamentar, la volanul căruia se afla o femeie, medic la Spitalul Judeţean. Femeia a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital. 
Situaţie dificilă pe piaţa muncii din Timiş. Judeţul a pierdut, în nouă luni, peste 12.000 de angajaţi. Datele statistice arată o scădere drastică a numărului de persoane angajate.
Primăria Timişoara ia în calcul tot mai serios incinerarea deşeurilor pentru producerea de energie termică şi electrică. Municipalitatea a organizat, joi, o dezbatere publică în care a prezentat un studiu privind valorificarea energetică a deşeurilor prin realizarea unei instalaţii care să fie integrată în cadrul CET Sud.
Aproximativ 20 de tineri, care au promovat examenul de rezidenţiat dar nu au mai prins un post în spitale la repartizarea naţională care a avut loc weekendul trecut, s-au adunat, marţi, în faţa Primăriei Timişoara şi i-au înmânat lui Mircea Geoană un memoriu cu nemulţumirile lor.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit.
Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.
România
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
1
România
Două nave comerciale au fost lovite de drone în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sulina, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma incidentelor, la bordul unui petrolier și al unui vrachier au izbucnit incendii, care au fost stinse de echipajele celor două nave. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, nu au fost înregistrate victime.
Ştiri din Timiș
Postul Crăciunului, mai mult decât renunțarea la anumite alimente. Explicațiile preotului Horia Țâru
Credincioșii ortodocși intră, în 15 noiembrie, în Postul Crăciunului, una dintre cele patru perioade importante de post din calendarul bisericesc. Timp de 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului, credincioșii sunt îndemnați la rugăciune, cumpătare, fapte bune și pregătire sufletească pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
9
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
1