Câteva gospodării au fost inundate pe strada Euripide, aflată lângă zona industrială Calea Buziaşului din Timişoara, după ce canalizarea nu a mai făcut faţă. Pompierii au intervenit cu mai multe motopompe, însă evacuarea apei, care a ajuns în unele curţi şi la un metru, se dovedeşte a fi dificilă. Imagini
| Video

Asta spun statisticile primăriei. Numărul copiilor născuţi în Timişoara este în creştere din anul 2006 încoace. În 2010, de exemplu, au fost înregistraţi 6.923 de nou-născuţi, cu aproape 1.000 mai mulţi decât în anul 2006.
O femeie a ajuns la spital, luni după-amiază, după ce a fost acroşată de o maşină pe strada Victor Hugo din Timişoara. În urma accidentului, circulaţia tramvaielor pe linia 7 a fost blocată.
| Video 
Hidrologii au instituit luni cod portocaliu de inundaţii pe râul Bega Veche şi l-au prelungit pe cursurile inferioare ale râurilor Timiş şi Bârzava, avertizarea fiind valabilă până marţi, la ora 16.00.
Sunt aşteptate primele meciuri de pregătire. Componenţii echipei de handbal CSU Politehnica Municipal Timişoara s-au aflat în ultima săptămână într-un scurt cantonament în staţiunea Buziaş.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
4
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
2
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7