Direcţia de Sănătate Publică Timiş a primit joi încă 15.000 de doze de vaccin împotriva gripei porcine. Vaccinul va fi distribuit medicilor de familie, medicilor din cabinetele şcolare şi medicilor din centrele de vaccinare.
Oferte numeroase pentru noi locuri de muncă. Internetul se dovedeşte a fi un loc mult mai bun pentru a-ţi găsi jobul căutat. Oferta de locuri de muncă pentru Timişoara este mult mai consistentă şi mai variată pe site-urile de specialitate decât la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM).
Fundaţia „Pentru Voi” Timişoara a demarat un nou proiect, prin care încearcă să pregătească pentru muncă persoanele cu dizabilităţi intelectuale. Proiectul va fi implementat pe parcursul unui an, iar beneficiari vor fi zeci de adulţi cu dizabilităţi intelectuale care sunt incluşi în serviciile fundaţiei.
Opt amicale pentru FC Timişoara. La sfârşitul acestei săptămâni jucătorii lui Poli vor pleca în primul dintre cele două cantonamente care vor fi programate în Antalya în Turcia.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții, dar și la activități din cadrul Beta.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește, în luna septembrie 2026, cea de-a 96-a ediție a „Salonului Anual al Artelor Vizuale Timișoara”, eveniment de tradiție al vieții artistice a orașului. Ediția din acest an reunește lucrările a 120 de artiști, membri ai UAPR - Filiala Timișoara, precum și absolvenți ai unor facultăți și universități de artă.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara transmite că zona de drop-off amenajată la Colegiul Bănățean este pregătită pentru începutul noului an școlar. De luni, părinții vor putea lăsa și prelua copiii într-un spațiu special destinat acestor opriri, fără să blocheze strada Ion Ghica.
1
Ştiri din Timiș
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin își sărbătorește hramul pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Anul acesta, evenimentul marchează și trei repere din istoria parohiei: 105 ani de la înființare, 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.
Ştiri din Timiș
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
1
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Ştiri din Timiș
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
Ştiri din Timiș
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
1