Lucrările de decolmatare a canalului Bega şi de reabilitare a malurilor vor fi finalizate în totalitate până la sfârşitul acestui an, spune şeful Direcţiei Apelor Banat, Titu Bojin. Dacă autorităţile locale vor pune în practică planurile anunţate, timişorenii ar putea beneficia de transport public pe apă.
Încă un suspect în cazul Băhăian a fost găsit la Timişoara, acesta fiind a doua persoană identificată de autorităţi în legătură cu infracţiunile economice ale grupării fostului patron Sabina Product.
Antrenamentele continuă în Antalya. Unul dintre jucătorii nou sosiţi la Poli, Tiago Da Costa, a efectuat prima sesiune de pregătire cu o echipa pe data de 11 ianuarie.
Pregătiri pentru căsătorie. În acest sfârşit de săptămână, la Sala Operei din Timişoara va avea loc evenimentul intitulat Exclusive Wedding Events - Zile de Nuntă, organizat de Dovi’s Style şi Vest sound Grup.
Edilul-şef al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, se află, timp de două zile, în 19-20 ianuarie 2010, la Graz, în Austria, la un schimb de experienţă în domeniul managementului traficului urban, spun reprezentanţii primăriei.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7