Tabela de marcaj a rămas neschimbată la partida dintre gazdele de la Gloria şi Poli Timişoara, în meciul contând pentru prima etapă a returului Ligii 1 la fotbal. Deşi jucătorii celor două echipe au mai încercat câte ceva în teren, reuşitele nu s-au prea arătat.
Direcţia de Finanţe Timiş are în administrare un adevărat parc auto. Vremurile grele conduc la măsuri extreme, printre acestea numărându-se şi instituirea de sechestre pe bunurile celor care au datorii la buget. Printre acestea se numără şi câteva zeci de autoturisme, mai bune sau mai vechi, cu mai mulţi sau mai puţini kilometri la bord.
Primul meci din retur pentru Poli Timişoara. Echipa noastră va încerca să câştige primele puncte din acest retur în deplasarea de la Gloria Bistriţa.
Din nou la vot! Locuitorii din comuna timişeană Criciova îşi vor alege un nou primar în data de 21 martie 2010, după ce fostul edil-şef al localităţii, Ioan Viorel Petrovici, a pierdut această funcţie, la sfârşitul anului trecut, fiind condamnat la doi ani de închisoare.
O maşină a salvării, care transporta un pacient a fost accidentată de un camion chiar în intersecţia din faţa Spitalului Judeţean din Timisoara. Membrii echipajului SMURD au scăpat nevătămaţi, iar pacienta, cu probleme cardiace, a fost preluată de o altă ambulanţă.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Uneori, pentru a simți cu adevărat magia sărbătorilor, este suficient să schimbi puțin decorul. Să lași în urmă agitația cotidiană și să pornești spre un oraș luminat de iarnă, unde te așteaptă cine festive, muzică, răsfăț și promisiunea unui început de an fără grabă. La Oradea, hotelul Mercure pregătește o poveste de sărbătoare în care fiecare oaspete își poate alege propriul capitol.
Sănătate
Profesorul universitar doctor Cristian Oancea, prorector pentru Cercetare Științifică al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a fost ales viitor președinte al Societății Române de Pneumologie. Acesta va prelua conducerea organizației la finalul mandatului actualului președinte, profesorul doctor Florin Mihălțan.
Eveniment
Scandal într-un supermarket din Lugoj. Un bărbat a amenințat angajații cu o seceră și a fost reținut
Momente tensionate într-un supermarket de pe strada Valentin Rosada din Lugoj. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a intrat în magazin având asupra sa un obiect contondent și a amenințat angajații. Incidentul a avut loc vineri seară, 13 noiembrie, iar în urma intervenției polițiștilor, bărbatul a fost identificat și dus la audieri. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Eveniment
Un accident rutier în lanț s-a produs vineri seară, 13 noiembrie, într-o parcare a unei societăți comerciale de pe strada Timișorii din Lugoj.
Eveniment
Persoana bănuită de furtul unui autoturism Hyundai Kona, sustras în urmă cu câteva săptămâni din Timișoara, s-a prezentat la sediul poliției. Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineața de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Ştiri din Timiș
Reorganizarea administrativ-teritorială a României riscă să devină un subiect de dispută politică, în loc să fie tratată ca o reformă majoră a administrației publice. Este avertismentul transmis de senatorul USR Sorin Șipoș, care acuză PSD că promovează mai multe variante de reorganizare, fără să prezinte un plan concret și fundamentat pe studii și analize.
1
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.