Grevă generală în învăţământ. Profesorii din judeţul Timiş au programat pentru joi, 22 aprilie, o amplă acţiune de protest. Atât dascălii din sistemul de învăţământ preuniversitar, cât şi profesorii universitari, vor declanşa o grevă generală de o zi. Ei sunt nemulţumiţi în principal de Legea educaţiei, aprobată în urmă cu o săptămână de guvern.
Poliţiştii de frontieră din judeţul Timiş au prins, zilele trecute, în zona Sânnicolau Mare, cu ajutorul aparatelor de termoviziune, un cetăţean moldovean care dorea să treacă ilegal graniţa în Ungaria.
Câţiva liceeni din Timişoara vor învăţa cum merg lucrurile în administraţia locală şi cum se pot implica în procesul decizional. Tinerii vor discuta cu oamenii din cartierul Fabric, pentru a vedea cu ce probleme se confruntă, şi vor iniţia un proiect de hotărâre care ar putea fi adoptat de către Consiliul Local Timişoara.
O nouă suspendare pentru şeful celor de Poli. Marian Iancu, preşedintele FC Timişoara a fost luat din nou în colimator de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal.
Vroiau să câştige un ban din vânzarea florilor pe care s-au gândit să le procure dând atacul la spaţiile verzi din centrul Timişoarei, dar autorităţile le-au stricat socotelile. Patru persoane de sex feminin au fost depistate după ce au furat zeci de fire de lalele din Piaţa Victoriei.
Ştiri din Timiș
Stadionul „Dan Păltinișanu” mai face un pas spre construcție: Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru noua arenă. Viceprimarul Ruben Lațcău profită însă de ocazie pentru a-i transmite lui Alfred Simonis că e timpul ca proiectul să treacă de la randări spectaculoase la „munca reală”.
Ştiri din Timiș
Noi restricții de circulație intră în vigoare în Timișoara începând de duminică, respectiv luni, pe mai multe străzi din oraș. Măsurile, avizate de Comisia de circulație a Primăriei Timișoara, sunt necesare pentru lucrări la rețelele electrice și de gaze.
Eveniment
Aproape patru kilograme de canabis și 200 de grame de cocaină au fost ridicate de polițiști în urma unor percheziții în Timiș și Arad. Doi bărbați, de 42 și 58 de ani, acuzați de trafic de droguri, au fost arestați preventiv.
Ştiri din Timiș
Vanessa Opriș a depus vineri jurământul pentru funcția de subprefect al județului Timiș, la o zi după numirea oficială prin hotărâre de Guvern. În vârstă de 32 de ani, Opriș a mai lucrat în Instituția Prefectului și în Consiliul Județean Timiș.
România
Peste 70% dintre europeni susțin crearea unei armate comune a Uniunii Europene, care să funcționeze sub umbrela NATO, potrivit raportului GLOBSEC 2026. România conduce clasamentul, cu 82% sprijin pentru această inițiativă. Totodată, românii manifestă cea mai mare încredere în Statele Unite: 74% consideră SUA un partener de securitate de încredere, iar 84% spun că apartenența la NATO protejează țara de eventuale atacuri. În contrast, peste jumătate dintre germani consideră Washingtonul o amenințare la adresa securității.
Eveniment
Un conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool s-a încheiat cu o crimă înfiorătoare, într-o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei din Timișoara. Un bărbat și-ar fi ucis tovarășul de adăpost cu un topor, apoi i-ar fi incendiat trupul. Victima a fost găsită carbonizată, iar suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Mapamond
Mai multe servicii Microsoft, printre care Outlook, Teams și Microsoft 365, se confruntă cu probleme de funcționare la nivel global. Compania pune incidentul pe seama unei suprasolicitări a infrastructurii, după ce mai multe servere au devenit indisponibile.