Pentru a veni în sprijinul agenţilor economici şi persoanelor fizice, dar şi pentru a degreva activitatea ghişeelor, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş pune la dispoziţia timişenilor un nou sistem de efectuare a plăţilor.
Prichindeii din Timisoara sunt aşteptaţi luni, la Sala Capitol, pentru a asculta o poveste muzicală cunoscută şi îndrăgită în lumea întreagă: „Petrică şi lupul”, lucrare a lui Seghei Prokofiev.
Un factor poştal care mergea cu bicicleta pe strada Constantin Brâncoveanu, îndreptându-se spre Gara de Nord, a fost jefuit, din mers, de doi indivizi necunoscuţi care se aflau pe un scuter. Aceştia i-au smuls geanta de pe umăr şi au dispărut cu toţi banii din aceasta, aproximativ 40.000 de lei.
Amenzi de 24.000 de lei şi peste 410 perechi de pantofi confiscate într-o singură zi de către poliţiştii din Timişoara. Iar toate acestea la doar trei societăţi comerciale care nu aveau actele în regulă.
Din cauza datoriilor la bancă, o poştăriţă din Bacova, judeţul Timiş, a ajuns să ia zeci de mii de lei din pensiile bătrânilor din localitate, iar acum riscă închisoare
România
Peste 70% dintre europeni susțin crearea unei armate comune a Uniunii Europene, care să funcționeze sub umbrela NATO, potrivit raportului GLOBSEC 2026. România conduce clasamentul, cu 82% sprijin pentru această inițiativă. Totodată, românii manifestă cea mai mare încredere în Statele Unite: 74% consideră SUA un partener de securitate de încredere, iar 84% spun că apartenența la NATO protejează țara de eventuale atacuri. În contrast, peste jumătate dintre germani consideră Washingtonul o amenințare la adresa securității.
Eveniment
Un conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool s-a încheiat cu o crimă înfiorătoare, într-o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei din Timișoara. Un bărbat și-ar fi ucis tovarășul de adăpost cu un topor, apoi i-ar fi incendiat trupul. Victima a fost găsită carbonizată, iar suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Mapamond
Mai multe servicii Microsoft, printre care Outlook, Teams și Microsoft 365, se confruntă cu probleme de funcționare la nivel global. Compania pune incidentul pe seama unei suprasolicitări a infrastructurii, după ce mai multe servere au devenit indisponibile.
Utile
Vineri, 13 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.