Dacă aţi crezut că producătorul autohton de maşini a lansat pe linia de producţie un nou model Dacia, trebuie să vă dezamăgim. Autoturismul prezentat în imagini nu este reuşita inginerilor de la Renault-Dacia, ci a unui service de tuning din România.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), Viorel Matei, crede că preţul alimentelor va creşte în următoarele luni cu procente cuprinse între 10 şi 25 la sută. De vină pentru acest lucru sunt inflaţia, care a trecut de şapte procente, nivelul crescut al TVA şi faptul că preţurile materiilor prime s-au dublat în ultima perioadă.
Tribunalul Arbitral al Federaţiei Internaţionale de Baschet (FAT) a hotărât că Baschet Club Municipal Elba Timişoara va trebui să plătească o amendă în valoare de 3900 de euro, plus o dobândă anuală de 5% pe an.
Cu doar trei etape înainte de finalul Campionatului Judeţean de Automobilism, sâmbătă, 16 octombrie, va avea una dintre cele mai spectaculoase runde, Marele Premiu al Lugojului.
Noile autobuze Mercedes articulate vor sosi la Timişoara începând de săptămâna viitoare, a anunţat, marţi, primarul Gheorghe Ciuhandu. Mijloacele de transport vor fi probabil introduse în circulaţie din luna noiembrie, spun oficialii municipalităţii.
Vineri puteți merge la expoziții și la concerte.
Proprietarul unui autoturism de lux a fost amendat cu 45.000 de lei după ce a fost surprins în timp ce abandona deșeuri pe domeniul public din Timișoara. Primarul Dominic Fritz spune că astfel de comportamente generează costuri importante pentru bugetul local și anunță că autoritățile vor continua să îi sancționeze pe cei care aruncă ilegal gunoiul.
Comuna Dumbrăvița anunță finalizarea proiectului „Construire Școală Zona Cora Localitatea Dumbrăvița”, cod 65, implementat în perioada 26.08.2024–20.08.2026 prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI – Politici pentru noua generație, Componenta C15 – Educație, Investiția 10 – Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi.
Ancheta în cazul tâlhăriei de proporții comise în localitatea Orțișoara, unde au fost furate 90.000 de lire sterline, a avansat. Celelalte două persoane identificate de polițiști în cadrul cercetărilor au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
Candidații din județul Timiș au depus 405 contestații în cadrul examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea iulie-august, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Timiș.
Un accident rutier s-a produs joi, pe strada Miresei din Timișoara. Două autoturisme au fost implicate, iar în total cinci persoane se aflau în cele două mașini.
Primăria Timișoara vrea să sprijine blocurile vechi pentru accesarea programului „Lift pentru viață”, însă finanțarea nu este încă disponibilă. În etapa-pilot, doar două blocuri din oraș ar putea primi bani pentru instalarea ascensoarelor.