Liberalii din Timişoara gândesc strategii pentru fluidizarea circulaţiei în oraş. Ei propun să fie decalat programul de începere a cursurilor la şcoli sau programul de lucru la marile companii ca să nu se mai creeze aglomeraţie în trafic. Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, a solicitat primăriei să fie reintrodusă circulaţia în ambele sensuri pe strada Cluj şi pe Aleea Sportivilor.
Handbaliştii timişoreni se confruntă cu probleme de efectiv înaintea partidei de sâmbătă cu Dinamo. Vestea cea mai importantă a zilelor dinaintea partidei cu braşovenii este că pivotul Dragan Mrakic, întors la Politehnica Timişoara, a primit toate avizele şi documentele juridice necesare pentru a putea juca.
Numărul de birouri disponibile pentru închiriere în zona centrală a oraşului va creşte în perioada următoare. Societatea ModaTim Investment, dezvoltatorul complexului de birouri City Business Centre din Timişoara, va inaugura oficial cea de-a treia clădire a ansamblului situat în Piaţa 700.
În Piaţa Libertăţii din Timişoara se vor lansa duminică baloane pentru diabet. Este o acţiune organizată de o companie privată cu scopul de a atrage atenţia asupra acestei afecţiuni. În paralel, medicii ne avertizează că trebuie să urmăm un stil de viaţă sănătos pentru a preveni îmbolnăvirea.
Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara a primit mai multe obiecte de mobilier ca donaţie din partea firmei Inform Media. Zeci de scaune, dulapuri compartimentate şi birouri vor ajunge la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul Municipal, compartiment care nu a mai beneficiat de dotări cu mobilier de aproape 15 ani.
Horoscop
În data de 9 noiembrie are loc Luna Nouă în Scorpion, care deschide o perioadă de introspecție profundă, în care suntem invitați să privim în profunzime, să înțelegem ce se află în spatele propriilor emoții, dorințe și reacții, să analizăm acele aspecte ale vieții în care simțim că trebuie să facem schimbări importante. Scorpionul este un element de apă, un semn fix, guvernat de planetele Marte și Pluto.
Azi în Timișoara
Luni, 9 noiembrie, programul cultural al orașului include vernisaje, expoziții, spectacole și evenimente sportive. Unul dintre evenimentele importante ale zilei este deschiderea Zilelor Culturii Sârbe la Timișoara, cu un vernisaj organizat la Centrul de Proiecte.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 14 noiembrie, la un tur civic în care vor fi prezentate problemele cu care se confruntă zona de mai mulți ani. Traseul va cuprinde patru străzi, iar la eveniment au fost invitați viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, consilieri locali și județeni, pentru a asculta sesizările oamenilor și a răspunde întrebărilor acestora.
Cinema
Cinema Timiș organizează două proiecții speciale dedicate filmului „Rocky”, la 50 de ani de la lansare. Pelicula originală, regizată de John G. Avildsen, va putea fi văzută vineri, 20 noiembrie, iar sâmbătă, 21 noiembrie, spectatorii vor putea urmări în premieră „I Play Rocky”, producția biografică despre povestea din spatele celebrului rol interpretat de Sylvester Stallone.
Ştiri din Timiș
Un elev de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori, desfășurată în Thailanda. România a obținut în total cinci medalii la competiție, două de aur, două de argint și una de bronz.
Sănătate
Radiografiile, tomografiile computerizate și investigațiile prin rezonanță magnetică sunt folosite pentru depistarea și monitorizarea unor afecțiuni, dar și pentru stabilirea tratamentului potrivit. De Ziua Internațională a Radiologiei, marcată în fiecare an pe 8 noiembrie, medicii de la Spitalul CFR Timișoara și de la Spitalul Municipal Timișoara prezintă rolul imagisticii medicale și investigațiile pe care le pot face pacienții în cadrul celor două unități sanitare.
Ştiri din Timiș
Cel mai modern și mai frumos stadion din România va fi construit la Timișoara, după cum îl descrie președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Acesta a prezentat noile randări ale viitoarei arene „Dan Păltinișanu” și a anunțat că proiectul se apropie de etapa obținerii autorizației de construire. Până să devină realitate, stadionul mai are însă de trecut niște hopuri.