Primul Atelier de Măşti din Timişoara va fi deschis de Fundaţia Culturală First, în Piaţa Unirii. Participanţii vor învăţa despre măştile veneţiene, indiene, japoneze, africane, dar şi despre măştile populare româneşti, ba chiar îşi vor putea confecţiona propria mască... după pofta inimii şi iscusinţa mâinilor.
Gerul îi coagulează, îi strânge la un loc în fiecare noapte în care frigul este mai puternic decât aburii din vreun canal descoperit sau decât orice conductă de apă caldă de prin oraş. După felul în care se lasă răcoarea înaintea întunericului, ei ştiu când să se îndrepte spre două locuri din Timişoara: Spitalul Judeţean şi Azilul de noapte.
Proprietarii imobilelor părăginite din Timişoara, care nu le demolează şi nici nu le renovează sunt pasibili de amenzi de până la 12.000 de lei. Consilierii municipali au aprobat, marţi, un proiect de hotărâre în acest sens. Viceprimarul Adrian Orza susţine că, în forma actuală, această hotărâre întăreşte doar o lege existentă.
Timişorenii vor avea parte de o mulţime de surprize la cea de-a opta ediţie a evenimentului „Jurnal de Bord – Adi Bărar & Friends”, care va avea loc vineri, 28 ianuarie, de la ora 22, la The Factory Pub. Concertul va prilejui şi premiera absolută a unei piese compuse de sărbătorit alături de DJ K-Lu.