Buziaşul nu se poate lăuda cu o activitate economică deosebită. În mod tradiţional, era legat de turism, de băi, de activitatea din staţiune.

Sânandrei este una dintre cele mai mari comune din judeţul Timiş, chiar dacă se află în preajma Timişoarei. La 10-15 kilometri de Timişoara nu avem decât un drum asfaltat, cel naţional, care străbate localitatea de reşedinţă.

Cărpinișul este una dintre marile comune ale Timișului. Se dezvoltă frumos, deși sprijin de la Consiliul Judeţean sau de la Prefectură nu există. A reușit să înceapă lucrările pe un proiect în valoare de 2,5 milioane de euro. Imediat, străzile principale au fost sparte și s-a pornit canalizarea... Vor fi refăcute și drumurile. Școlile sunt deosebit de importante, căci Cărpinișul are o populaţie în creștere.

Formaţia de fotbal antrenată de Dusan Uhrin va susţine, miercuri, ultima partidă amicală în cantonamentului de la Marbella. Deşi Poli avea programată plecarea în februarie în cel de-al treilea cantonament al iernii, în Antalya, fotbaliştii au scăpat de o nouă sesiune de pregătire şi vor rămâne la Timişoara. Chiar şi aşa, antrenamentele continuă, în plus, au fost deja programate patru noi amicale.

Situaţia dificilă economică şi scăderea veniturilor influenţează în sens negativ domeniul construcţiilor. Datele oficiale plasează regiunea de vest pe ultimul loc din România în ceea ce priveşte numărul de noi autorizaţii de construire eliberate pentru clădirile rezidenţiale. Astfel, în noiembrie au fost solicitate în regiune doar 247 de asemenea autorizaţii, iar în decembrie doar 207.

Ştiri din Timiș

Resturile din piețele Timișoarei, transformate în energie verde. Primăria lansează un proiect pilot
Deșeurile biodegradabile din piețele Timișoarei vor fi colectate separat și transformate în biogaz și fertilizator organic.

Ştiri din Timiș

Educație artistică la orice vârstă. Școala de Arte Timișoara anunță specializările noului an de studii creative
Școala de Arte Timișoara anunță prima sesiune de înscrieri pentru anul școlar 2026 – 2027. Educație muzicală - instrumente sau canto, muzică laică sau religioasă; arte vizuale, dans, pedagogie artistică: orice talent, vocație, curiozitate sau pasiune artistică își poate găsi o cale bună în vastul program al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Atenție însă: dacă la specializări precum cantori bisericești, introducere în cinematografie, balet sau instructori de dansuri populare locurile sunt nelimitate, la clasa de vioară sunt disponibile doar 4 locuri, la armonică sârbească - 6 locuri, la chitară - 8.

Mapamond

Trump amenință că va bombarda Omanul dacă se opune planurilor SUA privind Strâmtoarea Ormuz
Donald Trump a lansat luni o nouă amenințare la adresa Omanului, aliat al Statelor Unite, pe fondul tensiunilor privind Strâmtoarea Ormuz și al negocierilor dintre Iran și Oman pentru reluarea transporturilor maritime.

Ştiri din Timiș

Viceprimarii Timișoarei îi iau apărarea edilului-șef: „Azi e Dominic Fritz. Mâine poate fi orice român”
Viceprimarii USR ai Timișoarei, Ruben Lațcău și Paula Romocean, reacționează după decizia CCR privind Legea Integrității și situația mandatului primarului Dominic Fritz. Cei doi acuză PSD și instituțiile statului că încearcă să anuleze votul timișorenilor și transmit că USR va continua lupta politică și juridică pentru edilul Timișoarei. 2

România

Grindeanu, despre legea ANI și cazul Fritz: „Aproape 50 de persoane sunt în aceeași situație”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat, luni, după decizia Curții Constituționale privind Legea Integrității și prevederea care poate duce la încetarea mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Social-democratul susține că situația nu îl vizează exclusiv pe edilul timișorean și afirmă că aproximativ 50 de persoane s-ar afla în aceeași situație.

Ştiri din Timiș

DJ 595E, noua legătură dintre Moșnița Veche și Centura de Sud, intră în lucru. Când ar trebui să fie gata
Lucrările de modernizare a DJ 595E, drumul care va lega Moșnița Veche de Centura de Sud a Timișoarei, pot începe după ce Consiliul Județean Timiș a predat luni amplasamentul constructorului. Tronsonul are aproximativ trei kilometri, iar lucrările au un termen de execuție de șase luni, după emiterea ordinului de începere.

Capitală Culturală

Zilele Culturii Maghiare revin la Timișoara. Halász Judit, invitată de onoare
Timișoara se pregătește pentru patru zile de muzică, tradiții, gastronomie și întâlniri comunitare. Cea de-a XI-a ediție a Zilelor Culturii Maghiare se va desfășura între 24 și 27 septembrie, iar ediția din acest an aduce o premieră: Casa Maghiară, recent renovată, este inclusă pentru prima dată în programul festivalului.

Ştiri din Timiș

Nici nu au fost introduse bine, că deja vor circula deviat. Noi rute pentru autobuzele STPT din Giroc
STPT modifică temporar traseul autobuzului M3, din cauza lucrărilor de pe Calea Timișoarei. Deviația intră în vigoare marți, 18 august, și va fi menținută până pe 23 noiembrie, afectând circulația prin Giroc.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici