La Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara reîncepe, în acest week-end, stagiunea de teatru studențesc. „Întâlnirea" și „Omul de Zăpadă" sunt primele spectacole propuse de actorii trupei Thespis în 2014.
Lucrări ale tuturor artiștilor plastici timișoreni care au obținut premii de creație în anul 2013 vor fi reunite într-o amplă expoziție, la Galeria Helios din centrul Timișoarei.
Chiar dacă noroiul îngreunează pentru toată lumea lucrurile, arheologii din Piața Sf. Gheorghe au ajuns cu cercetările la al doilea nivel medieval, respectiv înainte de jumătatea secolului al XV-lea. În anumite zone, săpăturile au atins stratul steril, semn că șantierul arheologic se apropie de final. Începând de joi, echipa coordonată de prof.dr. Florin Drașovean a pătruns și sub biserica iezuită, loc de care se leagă o veche legendă a Timișoarei.
Cea mai de succes echipă de club timişoreană, RCM Timişoara, a reluat pregătirile în vederea abordării noului campionat. Stadionul din Ronaţ a găzduit, joi, o primă serie de teste fizice în cadrul cărora jucătorii aflaţi sub managementul lui Dannie de Villiers şi-au demonstrat capacitatea de a face faţă efortului. Au fost testele yo-yo, un model de verificare extrem de popular la echipele mari.
Arborii şi arbuştii din mai multe parcuri ale Timişoarei, în special cele din zona centrală a oraşului, sunt afectaţi de diferite boli şi dăunători, cum ar fi păduchele lânos, au constatat autorităţile locale la începutul acestui an. Cum deocamdată avem parte de o iarnă blândă, reprezentanţii municipalităţii anunţă tratamente fitosanitare, afirmând că în caz contrar duzii, merii, prunii ornamentali şi pinii ar putea ajunge să se usuce complet.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță o nouă finanțare pentru modernizarea iluminatului public: cu două zile înainte de Crăciun, municipalitatea a obținut 6 milioane de lei de la Administrația Fondului de Mediu, bani care vor permite înlocuirea iluminatului pe încă 66 de străzi din toate cartierele orașului.
Eveniment
O femeie de 56 de ani a fost atacată pe stradă și lăsată fără geantă și acte, la Lugoj. Agresorul a fost prins la scurt timp de polițiști. Tânărul este acum reținut.
Eveniment
Un bărbat de 39 de ani a fost reținut și arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei percheziții efectuate într-un dosar de furt calificat din județul Timiș. Cercetările continuă în acest caz.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Igiena orală nu mai înseamnă doar periajul clasic și folosirea aței dentare. În ultimii ani, tot mai multe persoane caută soluții care să ofere o curățare mai profundă și mai eficientă, iar tehnologia vine cu răspunsuri interesante. Aparatele moderne dedicate sănătății dentare au evoluat considerabil, iar printre acestea se remarcă un dispozitiv care promite să schimbe rutina zilnică. Este vorba despre o metodă care combină presiunea apei cu precizia pentru a ajunge în zone greu accesibile, acolo unde periuța obișnuită nu reușește: dușul bucal.
Dialoguri Sănătoase
Sporturile de iarnă sunt asociate cu mișcarea în aer liber, relaxarea și vacanțele active. Schiul, săniușul, snowboardingul, patinajul sau drumețiile pe zăpadă sunt activități care aduc beneficii importante pentru sănătate, dar care implică și un risc crescut de accidentare, mai ales atunci când sunt practicate fără o pregătire fizică adecvată.
Azi în Timișoara
Marți, 23 decembrie, puteți vizita diverse târguri sau expoziții. Mai puteți merge și la teatru.
Ştiri din Timiș
Daniel David a anunțat luni seara că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării. Conform surselor HotNews.ro, se vehiculează că rectorul Universității de Vest din Timișoara ar putea să fie succesorul său.
3
Eveniment
Un tânăr militar, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit mort luni dimineață, într-o unitate militară din Deva. Acesta prezenta o plagă prin împușcare, iar cazul a fost preluat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, care a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.