După o seară petrecută la hotel la Bucureşti, echipierii lui Poli Timişoara au decolat spre Turcia. Miercuri, sportivii s-au instalat la hotelul Titanic din Lara, în Antalya. Acolo membrii delegaţiei au la dispoziţie cele mai bune condiţii de cazare, hotelul fiind unul apreciat de site-urile de specialitate. Joi, Timişoara are programat şi primul amical, cu o formaţie turcă.
Încă o zi, altă idee. Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, vrea mai multe statui în oraş. Iar edilul nu se mulţumeşte cu nişte busturi, ci are în plan realizarea unor statui ecvestre. Robu a dat şi câteva exemple de personalităţi care ar urma să aibă statui, bineînţeles nu toate călare: Iancu de Hunedoara, Carol Robert de Anjou, Eugeniu de Savoya, Wilhelm Muhle sau Johnny Weissmuller!
Fely, cântăreața care a cucerit mii de români când a participat la emisiunea Vocea României, va susține un concert live vineri seara în clubul Bunker din Timișoara. Intrarea va fi liberă.
Ping-pong cu impozitele si taxele locale. Dacă iniţial s-a stabilit că dările rămân la acelaşi nivel ca în 2012, o nouă ordonanţă de Guvern dă peste cap planurile Primăriei Timişoara. Ordonanţa spune că autorităţile locale care aveau arierate la finele anului trecut sunt obligate să crească nivelul taxelor şi impozitelor în 2013. Iar municipalitatea timişoreană avea înregistrate datorii la 31 decembrie 2012!
Militari, oficialităţi locale şi judeţene au participat, joi, 24 ianuarie, la Timişoara, la manifestările dedicate sărbătoririi a 154 de ani de la Ziua Unirii Principatelor Române. După ceremonie, primarul Nicolae Robu, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin şi subprefectul Liliana Oneţ au dansat Hora Unirii.
Azi în Timișoara
Duminică, alături de femeile prețioase din viața noastră, puteți participa la evenimente dedicate lor în oraș și nu numai.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17–22, 23–05 și 04–08.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
3
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Capitală Culturală
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.