Proiectul de realizare a Corpului B de la Spitalul de Copii nu a fost tergiversat, aşa cum acuza, joi, deputatul PSD Sorin Grindeanu, ci se află „într-un calendar normal de execuţie", susţine viceprimarul Dan Diaconu. Până acum, pentru construcţia acestui corp, estimată la peste 47 de milioane de lei, s-au înscris la licitaţie 11 firme. Oferta câştigătoare va fi desemnată în luna martie.
Viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu, a declarat, vineri, că eutanasierile câinilor vagabonzi, aflaţi în adăpostul firmei de ecarisaj, vor începe săptămâna viitoare. El spune că primii câini care vor fi omorâţi vor fi cei care au dovedit că sunt agresivi şi cei care sunt bolnavi.
Deși judecătorii Curții Constituționale au declarat Legea descentralizării neconstituțională, vicepremierul Liviu Dragnea a anunțat că USL nu va renunța la acest proiect. Acesta a mai spus că așteaptă motivarea Curții și că va modifica legea în acord cu cerințele CC.
La Spitalul Judeţean din Timişoara se vor face în următoarea perioadă o serie de investiţii. Practic, spitalul va intra în reparaţii şi reorganizare, sunt multe proiecte, de la schimbatul uşilor de la saloane, ori secţii, până la reabilitarea ascensoarelor.
Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Teodor Meleşcanu, a declarat că își dorește să revină în politică, după ce mandatul său de la SIE se va termina. Mai mult, acesta nu exclude nici posibilitatea de a candida la alegerile prezidențiale atâta timp cât va exista interes din partea altora.
Azi în Timișoara
Marți, 23 decembrie, puteți vizita diverse târguri sau expoziții. Mai puteți merge și la teatru.
Ştiri din Timiș
Daniel David a anunțat luni seara că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării. Conform surselor HotNews.ro, se vehiculează că rectorul Universității de Vest din Timișoara ar putea să fie succesorul său.
Eveniment
Un tânăr militar, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit mort luni dimineață, într-o unitate militară din Deva. Acesta prezenta o plagă prin împușcare, iar cazul a fost preluat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, care a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.
Agenda
De la Makó în Missouri. Povestea lui Joseph Pulitzer, cel care a dat o nouă dimensiune jurnalismului
Joseph Pulitzer a fost unul dintre cei mai influenţi jurnalişti din istoria Americii, fiind asociat cu Premiile Pulitzer, o prestigioasă distincţie în domeniul jurnalismului, literaturii şi muzicii.
Mapamond
Chris Rea, muzician britanic celebru pentru hituri precum Driving Home for Christmas și The Road to Hell, a murit luni, potrivit unui anunț făcut de un purtător de cuvânt al familiei, citat de Sky News și BBC. Artistul avea 74 de ani.
1
Sănătate
Femeile diagnosticate cu cancere ginecologice au acces, la Timișoara, la o terapie avansată disponibilă gratuit într-un singur spital public din vestul țării. Este vorba despre Terapia HIPEC, o procedură complexă introdusă în cadrul unui proiect european.
Eveniment
Trei persoane, printre care și o fată de 10 ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, între Beregsău Mare și Cărpiniș, după ce un șofer în vârstă de 64 de ani ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un alt autoturism.
1
Eveniment
Un automotor Regio care circula pe ruta Cruceni–Timișoara a fost implicat luni, în jurul orei 13:30, într-un accident feroviar la trecerea la nivel cu calea ferată din Peciu Nou, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism.