Primăria Timişoara a făcut public în sfârşit noul Regulament de funcţionare a sistemului de parcare a autovehiculelor, care urmează să intre în dezbatere luni şi să fie supus spre aprobare în consiliul local marţi. Aşa-zisele noi prevederi anunţate de primar cu privire la parcarea prin telefon, în sistem prepay sau prin SMS, funcţionează de ani buni în Timişoara, în paralel cu tichetele şi abonamentele de parcare. Vedeţi cum va funcţiona sistemul TimPark.
Un tânăr de 29 de ani din Sânnicolau Mare este acum cercetat penal după ce a atacat în plină stradă trei tinere și a încercat să le fure banii pe care tocmai îi scoseseră de la un bancomat. Incidentul a avut loc marți, în zona unei autogări din Timișoara.
Studenţii de la Universitatea Politehnica pot face practica de specializare în cadrul a 13 societăţi din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Avantajul proiectului derulat de Liga AC Labs: jumătate dintre tineri sunt de aşteptat să se şi angajeze în cadrul firmelor respective.
Dacă v-aţi fi aşteptat ca odată cu decizia Comisiei Naţionale de Soluţionare a Contestaţiilor -CNSC problema disputei pe tema firmei câştigătoare a construcţiei tronsonului 2 din autostrada Timişoara - Lugoj să se fi încheiat vă înşelaţi. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunţat că va formula plângere împotriva deciziei luate de CNSC în acest caz.
Campania „Români frumoși”, cea mai mare expoziție de fotografie outdoor din România în acest moment, ajunge și la Timișoara. Ideea aparține fotografului Matei Buță, care timp de doi ani a bătut țara-n lung și-n lat și a descoperit 28 de români frumoși.
Turism
Case decorate cu mii de luminițe, piețe istorice transformate în târguri de Crăciun, brazi uriași și miros de scorțișoară și vin fiert. În fiecare iarnă, mai multe orașe europene își schimbă înfățișarea și devin destinații ideale pentru cei care vor să trăiască atmosfera sărbătorilor ca într-un film. De la Strasbourg și Colmar, în Franța, până la Viena, Praga sau Rovaniemi, în Finlanda, există variante pentru toate gusturile, de la escapade de weekend până la vacanțe de iarnă în zăpadă.
Azi în Timișoara
Duminică, 25 octombrie, puteți merge la teatru, concerte, recitaluri, expoziții sau la proiecțiile din ultima zi a festivalului Les Films de Cannes à Timișoara.
Ştiri din Timiș
Deficitul de forță de muncă din vestul țării și dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Sri Lanka au fost principalele teme ale unei întâlniri de afaceri organizate sâmbătă, 24 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Reprezentanții camerelor de comerț din Timiș și Arad au discutat cu ambasadorul Sri Lankăi în România și cu un ministru adjunct despre oportunitățile de colaborare, recrutarea lucrătorilor străini și dezvoltarea unor parteneriate comerciale.
Mapamond
Taifunul Champi a provocat pagube importante în Taiwan, unde o persoană a murit, peste 500 au fost rănite, iar aproximativ 56.000 de gospodării au rămas fără electricitate. Peste 5.000 de oameni au fost evacuați din cauza vânturilor puternice și a inundațiilor. Furtuna se îndreaptă spre China și Japonia, unde au fost anulate zboruri, suspendate transporturi feroviare și evacuate zeci de mii de persoane.
Eveniment
Un bloc cu opt etaje din Drumul Taberei, București, a fost evacuat preventiv după apariția unei fisuri între etajele 5 și 8. Imobilul prezintă risc seismic, iar pe scara afectată locuiesc 65 de persoane. Autoritățile verifică stabilitatea clădirii și încearcă să stabilească dacă fisura a fost provocată de cutremurul de 4,8 grade produs luni, 19 octombrie, în Vrancea.
3
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, 24 octombrie, la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului, în Timișoara. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o femeie în vârstă de 83 de ani, pasageră într-una dintre mașini, a fost rănită și transportată la spital.
România
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că românii vor putea dormi mai mult, însă serile vor deveni mai scurte, iar întunericul se va instala mai devreme.
1
Ştiri din Timiș
Concursuri de povești și fotografie pentru elevi, organizate la Timișoara de Ziua Diasporei Maghiare
Elevii din clasele a III-a până la a VIII-a sunt invitați să participe la două concursuri organizate de Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara, cu ocazia Zilei Diasporei Maghiare. Competițiile îi provoacă pe copii să descopere povești din cultura maghiară și să surprindă, prin fotografie, viața comunităților maghiare care trăiesc în minoritate.