În această primăvară, în următoarele săptămâni, vor începe în sfârşit lucrările la Complexul Rutier Michelangelo. Va fi reabilitat Podul Michelangelo şi va fi realizat în pasaj rutier subteran în zonă. Avem oficial şi constructor: nu au fost contestaţii la licitaţia organizată de Primăria Timişoara pentru execuţie.
Poze cu „bizoni” în traficul din Timişoara continuă să vină de la cititori pe adresa redacţiei www.tion.ro. Astăzi vă prezentăm noi modalităţi de parcare descoperite de şoferii timişoreni sau aflaţi în vizită în municipiu. Însă titlul de „bizonul zilei” îl câştigă detaşat Poliţia Locală Timişoara.
Consiliul Local Timişoara a aprobat, joi, asocierea cu Universitatea Politehnica pentru finalizarea lucrărilor la noua sală polivalentă a instituţiei de învăţământ din zona Stadionului „Dan Păltinişanu”. Primarul Nicolae Robu vrea să aloce peste 2 milioane de euro de la bugetul local pentru terminarea construcţiei, urmând ca municipalitatea să primească statut de coproprietar şi să folosească sala în partaj cu Politehnica.
Ziua de joi a fost una excelentă pentru baschetul timişorean. Ambele formaţii din prima ligă, BC Timişoara şi BC Timba, au reuşit victorii. Primii pe teren propriu în faţa unei contracandidate la un posibil titlu, Gaz Metan Mediaş, cu 86 - 80, iar Timba în deplasare la Miercurea Ciuc, cu 91 - 82.
Veselie mare, joi după-masă, la vestiarele celor de la ACS Poli Timişoara. Elevii lui Vali Velcea, inclusiv tehnicianul, s-au delectat cu o scurtă şedinţă foto. Pentru a-și asigura o imagine cât mai bună, cei de la club au decis să realizeze mai multe fotografii oficiale cu componenţii echipei. Deocamdată doar poze "de insectar", la panou, fără poză cu toată echipa pe gazon.
Eveniment
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au desfășurat vineri, 27 februarie, șapte percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, înainte de prânz, pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, din Timișoara, unde două autoturisme au intrat în coliziune.
Ştiri din Timiș
Jurnalista Anne Applebaum, laureată a Premiului Pulitzer, va fi prezentă la Universitatea de Vest din Timișoara pentru o discuție despre fragilitatea democrațiilor și ascensiunea autoritarismului. Participarea este gratuită.
Mapamond
România și Bulgaria, singurele țări din regiune unde copiii nu învață ce să facă în situații de risc
România și Bulgaria sunt singurele țări din regiune care nu au inclus, în programa școlară pentru învățământul preșcolar și primar, lecții dedicate pregătirii copiilor pentru situații periculoase. Concluzia apare în raportul „Preparedness Education in Europe - 2025”, realizat de rețeaua europeană Eurydice și citat de Edupedu.ro.
1
Ştiri din Timiș
Ziua Protecției Civile este marcată vineri, 28 februarie, și la Timișoara, printr-o serie de activități desfășurate în centrul orașului, dedicate informării și pregătirii populației pentru situații de urgență.
Ştiri sportive
Rebellion Strength Festival, primul festival de sporturi de forță din România, este programat în perioada 18-19 iulie 2026 și va reuni mai multe competiții dedicate disciplinelor de forță. Festivalul va include și activități pentru publicul larg, demonstrații și zone interactive.
1
Mapamond
Sâmbătă dimineață, SUA și Israelul au lansat un atac coordonat asupra Iranului. Președintele american Donald Trump a anunțat „operațiuni de luptă majore” și a lăsat să se înțeleagă obiectivul: schimbarea regimului de la Teheran. De asemenea, acesta le-a transmis Gărzilor Revoluționare iraniene că dacă nu se predau, vor muri.