În fiecare an, pompierii primesc sute de apeluri prin care sunt chemaţi să stingă incendii de mirişte. Timişoara nu face excepţie, proprietarii unor terenuri preferând să le igienizeze prin ardere. Primăria Timişoara va demara o campanie împotriva celor care ard resturile vegetale şi miriştile.
Compania germană cu cea mai mare capitalizare bursieră deţine la Timişoara unul dintre centrele în care clienţii din întreaga Europă vor fi sfătuiţi cum să îi utilizeze produsele din domeniul IT. În prezent aici activează 60 de angajaţi, dar numărul persoanelor care vor oferi consultanţă pentru software-ul de business produs va ajunge la 400 la nivel naţional.
Elevii Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” Timișoara au reușit să obțină 62 de premii la Olimpiada de Interpretare Instrumentală. Unsprezece dintre aceștia vor merge mai departe, la faza națională, care va avea loc la Cluj-Napoca.
Timişoara a câştigat anul acesta titlul de „Capitală Earth Hour România”, după ce timişorenii au strâns câteva tone de PET-uri pe care le-au predat pentru reciclare. Pentru a marca acest statut, în weekend, în centrul oraşului va avea loc un spectacol, iar apoi, timp de o oră, timişorenii vor fi rugaţi să stingă lumina.
Elevi din 26 de unităţi şcolare vor testa de Ziua Mondială a Apei calitatea apei din judeţul Timiş.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 28 februarie, puteți merge la târguri de Mărțișor, la film sau să vizitați expoziții.
Ştiri din Timiș
Sistemul imunitar este mecanismul prin care organismul se apără zilnic de infecții și dezechilibre. Mai jos găsești informații clare despre obiceiuri și alegeri naturale care pot sprijini acest proces.
Ştiri din Timiș
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) anunță că prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban, rector al instituției în perioada 2012–2020, a murit.
Mapamond
Un tramvai a deraiat și a lovit o clădire vineri în centrul orașului Milano, provocând moartea unei persoane și rănirea altor cel puțin 40 de persoane, potrivit Agerpres.
România
Guvernul a adoptat, vineri, ordonanța de urgență care prevede reduceri ale impozitelor locale pentru clădirile vechi, precum și diminuarea unor taxe și impozite locale pentru persoanele cu dizabilități și reprezentanții legali ai acestora, scrie Agerpres
6
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „The Secret Agent”, un thriller neo-noir care explorează tensiunile și fricile unei Brazilii aflate sub dictatura militară. Actorul din rolul principal, Wagner Moura, este primul actor brazilian care câștigă premiul pentru Cel mai bun actor la Cannes și la Globurile de Aur, dar și primul actor din țara sa care este nominalizat pentru aceeași categorie la premiile Oscar.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare și lărgire cu patru benzi a drumului județean DJ 692, care leagă Timișoara de comuna Sânandrei, au început astăzi, în cadrul unei vizite oficiale la amplasament, la care au participat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și primarul comunei Sânandrei, Claudiu Coman.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune anularea datoriilor sub 40 de lei la bugetul local, motivând că recuperarea lor ar costa mai mult decât sumele datorate. Peste 3.000 de contribuabili figurează cu astfel de restanțe, în valoare totală de peste 55.000 de lei.
6