Holul Universităţii de Vest Timişoara găzduieşte în aceste zile târgul de locuri de muncă și stagii de practică JobQuest. Acţiunea este iniţiativa Organizaţiei Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara OSUT şi se desfășoară luni şi marţi, 1-2 aprilie.
Colegiul Naţional Constantin Diaconovici Loga Timişoara organizează Târgul Ofertelor Universitare în perioada 3-4 aprilie. Patru universități din oraș, un centru bucureștean și două societăți comerciale și-au anunțat participarea.
“Nu vă supărați, locurile acelea două sunt libere?” Întorc capul și îi văd pe Călin Peter Netzer și pe Bogdan Dumitrache căutând niște locuri pentru doi spectatori care veniseră să vadă premiera de gală “Poziția copilului” de la sala Filarmonicii Banatul. Sala era arhiplină, părea că toată Timișoara venise să vadă Ursul de Aur câștigat de echipa filmului, iar cei doi erau exact așa cum sunt niște organizatori de evenimente: preocupați ca toată lumea să-și primească locul.
Clinica de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara rămâne deschisă, dau asigurări reprezentanții Casei Județene de Sănătate Timiș și directorul institutului. În urma întâlnirii care a avut loc luni între conducerea Clinicii de Cardiologie și cea a CJAS Timiș s-a stabilit că institutul mai are fonduri pentru a funcționa câteva zile, dar acestea urmează să fie suplimentate prin intermediul noului contract-cadru.

Capitală Culturală

30 de ani din istoria Teatrului German din Timișoara devin spectacol
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) a început repetițiile pentru o nouă producție, un proiect de cercetare teatrală semnat de Elise Wilk și Clemens Bechtel, care explorează istoria instituției între anii 1953 și 1983, decenii în care comunitatea șvabilor din Banat și viața socială și culturală a Timișoarei suportau schimbări radicale.

Eveniment

Motociclist de 19 ani, rănit într-un accident la Pasajul Jiul
Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil în zona pasajului Jiul din Timișoara, în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.

Eveniment

Nou dosar legat de Călin Georgescu: specialistul care i-ar fi verificat vila pentru microfoane, plasat sub control judiciar
Un nou dosar legat de Călin Georgescu a fost deschis de DIICOT, după ce un specialist ar fi fost angajat să verifice vila fostului candidat pentru eventuale dispozitive de supraveghere. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar, iar Georgescu a fost audiat în dosar.

Ştiri din Timiș

„Pentru prima dată în ultimii ani, un profit consistent”. Cifrele STPT în primele nouă luni ale anului
STPT anunță rezultate financiare mai bune în primele nouă luni din 2026: cifra de afaceri a crescut cu 10,3%, iar profitul a ajuns la 6,19 milioane de lei, de aproape șapte ori peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, compania a parcurs mai mulți kilometri, cu un cost mai mic pe kilometru.

Ştiri din Timiș

Nou plan pentru calitatea aerului din Timișoara. Puteți veni cu sugestii până la dezbaterea din decembrie
Primăria Timișoara pregătește un nou Plan de calitate a aerului, valabil până în 2030, și îl supune consultării publice înainte de aprobarea în Consiliul Local. Timișorenii pot trimite propuneri până pe 20 noiembrie, iar dezbaterea publică va avea loc pe 7 decembrie.

Ştiri din Timiș

Primăria, acuzată de patronate și sindicate că „refuză dialogul”. Replica: „Fără organizații privilegiate”
Patronatele și sindicatele din Timiș acuză Primăria Timișoara că „refuză dialogul”, după ce două structuri de consultare aprobate de Consiliul Local au rămas inactive. Municipalitatea respinge acuzațiile și susține că preferă întâlniri punctuale, deschise tuturor organizațiilor.

Eveniment

Arestat după un scandal pornit de la o datorie de 5.600 de lei
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat o persoană pentru a o împiedica să-și recupereze cei 5.600 de lei. Incidentul a avut loc în luna august, la Timișoara, iar victima a fost amenințată cu un cuțit și lovită, având nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile unui fost club sportiv de pe malul Begăi
Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile fostului Club Voința de pe Splaiul Tudor Vladimirescu, pentru a continua amenajarea malurilor Begăi. Terenul de aproape 5.000 de metri pătrați aparține deja municipalității, însă construcțiile sunt private.