Consulatul Republicii Serbia şi Pelicula Culturală îi invită pe timişoreni la proiecția filmului sârbesc „Capcana (Klopka)”, în sala de spectacole proaspăt renovată a Palatului Episcopiei Ortodoxe Sârbe de la Timişoara. Evenimentul este cu atât mai inedit cu cât intrarea se face pe bază de... cearceafuri şi prosoape, care vor fi donate Spitalului pentru Copii Louis Ţurcanu.
Cluburile Leo Young Spirit și Leo Timișoara strâng bani pentru a-i cumpăra unei eleve olimpice de la Liceul Ion Vidu propriul set de tobe. Petrecerea caritabilă va avea loc în 26 aprilie la Clubul No Name.
Cei care îşi folosesc copiii la cerşit pot ajunge după gratii, reamintesc reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara. Agenţii locali vor preda persoanele pe care le depistează cu minori la cerşit Poliţiei Municipiului, cele două instituţii încheind un protocol pe linia eradicării cerşetoriei.
Conducerea Primăriei Timişoara nu renunţă la ideea de a muta Clinica de Dermatologie din centrul oraşului. Primarul nu mai are acum în vedere Spitalul Militar, ci vrea să mute Dermatologia în Complexul Studenţesc, într-un fost cămin de pe strada Daliei folosit până acum de Universitatea Tibiscus.
BC Timişoara începe vineri drumul spre ceea ce ar putea fi ultimul trofeu din acest sezon, cel de campioni. Misiunea va fi una extrem de grea, echipa va întâlni în play-off formaţia campioană, CSU Asesoft Ploieşti. Srdjan Jovanovic, antrenorul echipei, se bucură în continuare de susţinerea clubului, au anuţat oficialii BCT, iar o eventuală revenire a lui Dragan Petricevic e doar un zvon.
Azi în Timișoara
Miercuri, 25 februarie, puteți merge la teatru, la film sau la expoziții.
România
VIDEO. Ilie Bolojan anunță schimbări majore: reformă în administrație și plan de relansare economică
Premierul Ilie Bolojan a anunțat adoptarea a două ordonanțe privind relansarea economică și reforma administrației, cu măsuri pentru reducerea cheltuielilor, descentralizare și creșterea eficienței instituțiilor publice.
1
Capitală Culturală
Teatrul Național din Timișoara repetă pentru următoarea sa premieră. „Bolnavii” este spectacolul pe care Irina Moscu îl propune în dubla ipostază de regizor și scenograf, o „poveste despre patologia puterii”. Autorul piesei, dramaturgul spaniol Antonio Álamo, va fi prezent la premieră.
Eveniment
Polițiștii și procurorii au prins un tânăr care, timp de peste un an, ar fi vândut droguri periculoase în Timișoara. A ajuns în arest după ce anchetatorii au ridicat droguri, comprimate ecstasy și echipamente pentru măsurat substanțe interzise.
Eveniment
Doi bărbați din Ciacova au fost trimiși în judecată după ce ar fi ucis un localnic în propria locuință și i-ar fi dat foc trupului. Ancheta procurorilor s-a încheiat.
Ştiri din Timiș
Produci delicii locale sau orice obiect artizanal din domeniul gastronomiei? Banatul urmează să fie reprezentat la nivel european la o competiție europeană, World Food Gift Challenge 2026, iar Visit Timiș lansează preselecția pentru aceasta.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș (CJT) a aprobat inițierea procesului de dezinstituționalizare pentru patru centre rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități, aflate în subordinea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.