În ultima vreme, de când a intrat în vigoare Hotărârea Consiliului Local ce prevede obligativitatea sterilizării câinilor fără pedigree, indiferent dacă aceştia au sau nu stăpâni, membrii Asociaţiei Pet Hope sunt asaltaţi de proprietarii de căţei care doresc să afle costurile unei operaţii de sterilizare. În contextul cererilor tot mai multe, membrii asociaţiei doresc să întocmească o bază de date cu medicii veterinari din Timişoara.
Nu intraţi în panică dacă veţi auzi sunând sirenele, în cursul zilei de miercuri, în Timişoara, nu va fi decât un exerciţiu de intervenţie în cazul producerii unor fenomene meteo periculoase. Va fi activat sistemul de alarmare în caz de dezastre, anunţă reprezentanţii Compartimentului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Timişoara.
Cititorii www.tion.ro au trimis o nouă serie de fotografii cu mașinile bizonilor, surprinse parcate neregulamentar prin trafic. Bizonul zilei este șoferul unui taximetru care a parcat pe trecerea pentru pietoni.
Comunitatea Sârbilor din România organizează o dezbatere deschisă joi, 18 aprilie, de la ora 16.00, la Casa de Cultură a Studenților din Timișoara.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat, marţi, încă un nume care va urca pe scena Festivalului Jazz TM care va fi organizat în această vară în centrul oraşului. Este vorba despre Ilhan Ersahin, cu Istanbul Sessions.
Mapamond
Expoziția dedicată sculptorului Constantin Brâncuși, găzduită de Noua Galerie Națională din Berlin, a devenit cea mai vizitată expoziție organizată de instituție în ultimii 14 ani. Potrivit Mediafax, aceasta ar putea ajunge la aproximativ 300.000 de vizitatori până la închiderea sa, pe 9 august.
Sănătate
Perioadele cu ploi și temperaturi ridicate creează condiții favorabile pentru dezvoltarea mucegaiurilor și răspândirea sporilor în aer, atât în exterior, cât și în locuințe. Specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA) atrage atenția că persoanele alergice pot avea simptome respiratorii sau o agravare a astmului și recomandă măsuri pentru reducerea expunerii.
Ştiri din Timiș
Ștrandul Municipal din Lugoj s-a redeschis astăzi, 25 iulie, la ora 10:00. Primarul Călin Dobra a anunțat că vizitatorii au din nou acces la bazinul mare, bazinul pentru copii și cele două bazine cu hidromasaj cu apă încălzită.
Ştiri din Timiș
Familia a cărei casă a fost distrusă în incendiul izbucnit vineri seara în Giroc are nevoie de sprijin pentru a putea lua totul de la capăt. Pe rețelele de socializare a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru Gabriela și Florin Ciuciu, care au pierdut aproape tot în urma incendiului.
1
Ştiri din Timiș
După ce PNL Timiș a anunțat că îi propune pe Cristian Chivu și Dan Negru pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei, omul de televiziune a transmis că nu își dorește o astfel de distincție dacă aceasta poate fi percepută drept o recompensă politică. Ulterior, președintele PNL Timișoara, Ionuț Gaiță, a anunțat că formațiunea încearcă să transforme inițiativa într-una susținută de timișoreni.
4
România
Scumpirea carburanților ar putea avea efecte în lanț asupra prețurilor din supermarketuri, avertizează reprezentanții comercianților. Primele produse care s-ar putea scumpi sunt cele de import și cele ambalate în plastic, dacă actualele probleme de aprovizionare cu petrol vor continua.
4