Misha Katz, Dan Grigore. Beethoven, Wagner, Bach. Scripcarul pe acoperiş. Claudiu Bleonţ şi al său Novecento. Teatru, concert de orgă, o întâlnire literară şi două noi expoziţii, la Sinagoga din Cetate şi la Jecza Gallery. Week-end în zodia abundenţei şi a răsfăţului pentru consumatorii de cultură, la Timişoara.
Un timișorean acuză un echipaj de poliţişti de la Biroul pentru Centrul Universitar că i-a rupt mâna, în urmă cu aproape două săptămâni, după ce a dărâmat un tomberon. Pentru că nu avea actele de identitate asupra sa, oamenii legii l-au încătușat forțat pentru a-l duce la secția de poliție, moment în care i-a fost ruptă mâna stângă. Polițiștii susțin că tânărul era băut și că le-a adresat injurii, apoi a devenit agresiv.
Timişoara Muzicală are parte astăzi de un eveniment extraordinar: concertul susţinut de Corul Catedralei Sf. Isaak din Sankt-Petersburg, cu participarea extraordinară a basului Denis Sedov, „care ajunge în oraşul nostru între un spectacol la Covent Garden şi altul la Metropolitan”, subliniază directorul Filarmonicii Banatul.
Clienţii timişoreni contractează credite mai mari decât media naţională pentru cumpărarea unei locuinţe prin finanţări bancare imobiliare. Majoritatea celor care apelează la acest tip de finanţări sunt bărbaţi cu vârsta între 25 şi 40 de ani, iar cele mai solicitate imobile sunt apartamentele cu două camere.
Bizonii continuă să fie depistați în trafic de cititorii www.tion.ro. Pozele primite pe adresa redacției continuă să demonstreze lipsă de disciplină în trafic din partea șoferilor. Bizonul zilei este un șofer care a parcat perpendicular pe trotuar și pista pentru bicicliști, blocând accesul.
Ştiri din Timiș
Studenții din Timișoara vor putea discuta cu potențiali angajatori în cadrul unui târg de cariere organizat în comun de cele patru universități membre ale Alianței Timișoara Universitară (ATU). Prima ediție a evenimentului „Timișoara Career Connect by ATU” va avea loc în 11 noiembrie, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat de 54 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs luni, la intersecția străzilor Mangalia și Budai-Deleanu din Timișoara, după ce un șofer de 74 de ani nu ar fi acordat prioritate și a intrat în coliziune cu o autoutilitară.
Ştiri din Timiș
Mai multe străzi din Timișoara intră în regim de restricții în următoarele săptămâni, pentru lucrări la rețelele de gaz și carosabil, dar și pentru desfășurarea unui nou maraton. Primele măsuri intră în vigoare miercuri.
Ştiri din Timiș
20 de elevi din județul Timiș, cu rezultate școlare foarte bune și performanțe în activități extrașcolare, au fost premiați luni, 19 octombrie, în cadrul galei „Timișeni de... nota 10!”, organizată la Consiliul Județean Timiș. În cadrul evenimentului au fost acordate distincții și pentru 10 personalități din domenii precum sportul, muzica, literatura și medicina, care au contribuit la dezvoltarea comunității.
România
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a condamnat atacul cu cuțitul de la o școală din Bistrița și cere modificarea legislației pentru protejarea profesorilor amenințați sau agresați. Printre propuneri se numără introducerea unei protecții penale speciale, restricționarea accesului persoanelor care prezintă un risc și consolidarea mecanismelor de intervenție în cazul amenințărilor online. Ministrul a solicitat și sprijin psihologic pentru elevii și profesorii afectați de incident.
Ştiri din Timiș
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat organizează miercuri, 21 octombrie, un exercițiu de simulare a unei poluări accidentale pe râul Bega, care ar putea pune în pericol alimentarea cu apă a Timișoarei. Scenariul pornește de la un accident rutier pe podul de pe varianta Timișoara Sud, în urma căruia o cisternă încărcată cu produse petroliere se prăbușește în apă.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirea de pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 26, fostă secție a Spitalului Municipal, imobil pentru care municipalitatea a refuzat în trecut să-și exercite dreptul de preempțiune. Deocamdată, nu se știe cât ar costa achiziția.
2
Ştiri din Timiș
CFR pune la bătaie peste 130 de milioane de euro pentru lucrări de întreținere a căilor ferate din zona Regionalei Timișoara. Contractul pe patru ani prevede intervenții pe până la 100 de kilometri de cale ferată, de la schimbarea șinelor și traverselor până la refacerea geometriei căii și eliminarea restricțiilor de viteză.