tion.ro Web analytics

Numărul incendiilor de vegetație uscată din anul 2013 s-a diminuat considerabil față de cele din aceeași perioadă ale anului precedent, respectiv s-a diminuat cu 94%. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș spun că această diferență se datorează condițiilor meteo și protocolului încheiat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Timiş.
Apariţia unor noi rampe clandestine de gunoi, faptul că se aruncă moloz, din maşini, pe terenurile libere din oraş, că sunt agasaţi de cerşetori sau că au observat oameni căzuţi pe stradă sau chiar persoane care... dorm între liniile de tramvai – astfel de situaţii au sesizat timişorenii care au sunat, în ultima lună, la Poliţia Locală.
De astăzi, profesorii timișeni se pot înscrie pentru a susține examenul de titularizare. Perioada de înscrieri are loc între 8-17 mai, după care va urma evaluarea dosarelor. Concursul de titularizare va avea loc în perioada 27 mai-30 iulie.
Epopeea legată de concursul pentru ocuparea funcţiei de arhitect-şef al Timişoarei continuă. Unul dintre candidaţi, Ionel-Petru Pop, a contestat rezultatul obţinut la proba scrisă a concursului organizat pentru ocuparea acestui post, la sfârşitul săptămânii trecute, de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). Surpriză, după recorectarea lucrării, Pop a obţinut un punctaj şi mai mic decât cel iniţial! Şi Ordinul Arhitecţilor a depus o contestaţie, legată de modul în care a fost organizat concursul.

Ştiri din Timiș

Detalii care îți fac baia mai practică și primitoare
Baia nu mai este doar un loc utilitar, ci un spațiu care reflectă stilul și personalitatea locuinței. Fiecare detaliu contează, iar alegerea elementelor potrivite poate transforma complet atmosfera.

Ştiri din Timiș

Contract de 25 de milioane de euro, tot cu Bozankaya, pentru tramvaie care să circule pe liniile 7 și 9. Când vor veni
Primăria Timișoara a semnat contractul pentru 10 tramvaie noi, mai scurte, destinate liniilor 7 și 9. Achiziția, în valoare de 25 de milioane de euro cu TVA, este realizată de Bozankaya și finanțată prin Programul Regional Vest 2021–2027.

Eveniment

IPJ Timiș are un nou adjunct, Paul-Marian Podariță
Paul-Marian Podariță, șeful Serviciului de Investigații Criminale, va fi adjunctul șefului IPJ Timiș pentru următoarele trei luni, asigurând conducerea instituției.

Mapamond

Prințul Andrew, Duce de York, în centrul unui nou scandal: arestare legată de dosarul Jeffrey Epstein
Prințul Andrew, Duce de York a fost arestat de poliția britanică sub suspiciunea de comportament necorespunzător într-o funcție publică, în contextul legăturilor sale cu Jeffrey Epstein, potrivit relatărilor BBC, citate de Reuters și Agerpres. Prințul a negat orice faptă ilegală și a spus că regretă prietenia cu Epstein. 2

Ştiri din Timiș

Trofeul Festivalului – Concurs Gelu Stan ajunge în Țara Binșului. Cu o voce excepțională, Bianca Popa a impresionat juriul și publicul
Trofeul Festivalului - Concurs „Gelu Stan” 2026 ajunge în Bihor, cucerit fiind de o solistă de 23 de ani: cu o demonstrație de virtuozitate vocală impresionantă, o prezență scenică empționantă și un repertoriu inspirat, Bianca Diana Popa a cucerit unanim voturile juriului și aprecierea spectatorilor. Alte premii ale prestigioasei competiții muzicale au valorizat folclorul autentic din Banat, Mehedinți, Olt, Cluj, Buzău și Prahova.

Ştiri din Timiș

Nu mai merge Tranzy. Unde puteți vedea mijloacele de transport în comun
Aplicația Tranzy, folosită de timișoreni pentru a urmări în timp real mijloacele de transport în comun, nu mai funcționează, anunță Societatea de Transport Public Timișoara. STPT precizează că rămân disponibile patru alternative pentru informații despre trasee, orare și timpii de sosire. 3

România

Nicușor Dan, mesaj de Ramadan: apel la solidaritate, dialog între religii și respect pentru diversitate
Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj comunității musulmane din România la începutul Ramadanului, subliniind importanța reflecției spirituale, a compasiunii și a dialogului între religii. El a apreciat contribuția comunității musulmane la societatea românească și a încurajat respectul reciproc, solidaritatea și conviețuirea în armonie. 1

Ştiri din Timiș

Constructorul Podului Muncii, schimbat după o contestație cu decizie întârziată. Lucrările încep în primăvară
Primăria Timișoara a semnat, pentru a doua oară, contractul pentru reabilitarea Podului Muncii, după luni de contestații și reanalizări ale ofertelor. Noua asociere declarată câștigătoare va începe lucrările în primăvară, investiția fiind finanțată în mare parte din fonduri europene.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici