Doar în primele trei luni ale anului 2013, Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş a fost sesizată în privința a peste 120 de cazuri de abuzuri și neglijențe, prin intermediul Telefonului Copilului. Cu ocazia Zilei împotriva Violenței asupra Copilului în România, insituția le reamintește timișenilor că la numărul de telefon 0256 983 așteaptă un asistent social pregătit să asculte povestea copiilor și să le sară în ajutor.
De-a lungul timpului au existat câteva iniţiative legate de transformarea zonei în care se află Piaţa 700, a fost elaborat chiar şi un concept de reorganizare spaţială, care prevedea, printre altele, realizarea unei piaţete moderne acolo, un spaţiu pietonal cu terase şi cafenele, şi construcţia unei noi pieţe agroalimentare, dar nu s-a mai întâmplat nimic. Şi primarul Nicolae Robu spune că are în plan modernizarea Pieţei 700, dar proiectul nu este „pe agenda zilei”.
Opera Națională Română Timișoara a primit partea leului pe lista nominalizărilor primei Gale a Premiilor de Operă din România. Cu excepția secțiunii de balet și a celei dedicate creației românești, scena lirică timișoreană este propusă pentru premiere la toate categoriile anunțate. Pentru prima dată, evenimentul este organizat de Opera Națională Română Iași.
Asociația de Tineret CooL.T împreună cu Teatrul Maghiar Csiky Gergely anunță o premieră absolută la Timișoara: spectacolul ”Tartuffe”, teatru-dans într-un act pe muzica lui Richard Oschanitzky, după piesa omonimă a lui Moliere.
Canonicon: acesta este titlul expoziției itinerante de fotografie religioasă a regizorului Dan Mihalcea, pe care timișorenii o vor putea vedea, vreme de două săptămâni, în Muzeul Catedralei Mitropolitane.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții sau la un curs de actorie și canto.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reținut de polițiștii Biroului Rutier Lugoj, după ce a fost prins conducând un autoturism fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului.
Ştiri din Timiș
Rezultatele finale ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie–iulie 2026, arată o creștere a promovabilității în județul Timiș după soluționarea contestațiilor. Rata de promovare pentru toate promoțiile a ajuns la 73,20%, în creștere cu 2,30 puncte procentuale, ceea ce înseamnă încă 100 de candidați declarați admiși.
Mapamond
Forțele armate ruse au lansat duminică noi atacuri cu rachete și drone asupra porturilor ucrainene Odesa și Cernomorsk, de pe litoralul Mării Negre, pentru a doua zi consecutiv, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării, citat de agenția EFE.
Ştiri din Timiș
Un elev din județul Timiș se află printre cei mai buni tineri fizicieni ai lumii. Rareș Muntean, de la Liceul Teoretic „Ioan Jebelean” din Sânnicolau Mare, a obținut medalia de argint la cea de-a 56-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Fizică, desfășurată în perioada 4-12 iulie, în Bucaramanga, Columbia.
Ştiri din Timiș
În anul în care Gărâna Jazz Festival sărbătorește trei decenii de existență, muzica a fost completată de o experiență dedicată gusturilor locale.
Eveniment
Polițiștii timișoreni au desfășurat, în noaptea de 11 spre 12 iulie, o amplă acțiune de control în zona centrală a municipiului Timișoara, pentru menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere.
2
Ştiri din Timiș
Peste 400 de copii care fac parte din Academia de Fotbal Dumbrăvița vor avea condiții mai bune de pregătire după realizarea unui nou teren de fotbal sintetic în comuna din nordul Timișoarei.