Palatul Copiilor din Timişoara nu îşi respectă renumele. Aproape 5.500 de elevi din Timişoara, dar şi din localităţile limitrofe, se înghesuie în câteva săli de clasă aflate într-unul din fostele cămine ale Liceului de Chimie Azur. Soluţii există, depinde doar de voinţă.
Locuitorii a unsprezece apartamente dintr-un bloc de pe strada Lugojului, din Timișoara, s-au trezit fără căldură și apă curentă, după ce hoții au tăiat toate țevile din subsolul blocului.
Trei persoane au fost rănite, vineri seara, în urma unui accident rutier petrecut pe drumul Buziaș - Timișoara, în apropierea localității Moșnița Nouă, după ce un autovehicul Volkswagen Passat a intrat într-o cisternă.
Fostul ministru al Comunicațiilor, Zsolt Nagy, a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, alături de fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, condamnat și el la închisoare cu suspendare, în dosarul „Poșta Română”.
Mulţi visează la o linie de tramvai care să lege Moşniţa Nouă de Timişoara. Chiar şi primarul localităţii Moşniţa Nouă, Ioan Sorincău, a sperat că proiectul se va realiza. Dar...
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident rutier în Săcălaz.
Eveniment
Un accident cu trei victime a avut loc vineri în localitatea Beregsău Mare.
Ştiri din Timiș
Pe 20 decembrie 1989, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. La 36 de ani de atunci, momentul a fost comemorat în Piața Victoriei, la ora 12, prin sunet de sirenă, în memoria celor care au avut curajul să iasă în stradă pentru libertate, în ciuda represiunii violente a regimului.
Turism
Unde mergem la drumeție? Opt trasee spectaculoase din Banatul Montan, ideale pentru această perioadă
Dacă vrei să te bucuri de natură și aer curat în această perioadă, comunitatea Banatul Montan prezintă numeroase trasee de drumeție, potrivite pentru toate nivelurile de dificultate.
Capitală Culturală
Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, invită timișorenii la un tur pietonal special de iarnă, intitulat „Obiceiuri de iarnă din Banat”, programat duminică, 21 decembrie, între orele 17 și 19. Punctul de întâlnire este Bastionul Theresia, iar participarea este gratuită, fără a fi necesară o rezervare prealabilă.
Horoscop
Luna Nouă în Săgetător din 20 decembrie deschide un ciclu puternic de transformare, în care căutarea sensului, a direcției și a adevărului devin tema centrală. Săgetătorul este semnul explorării și al expansiunii, iar această Lună Nouă ne invită să depășim limitele vechilor concepții, să ne lărgim orizonturile mentale. Însă harta momentului nu este una simplă, conține aspecte importante.