Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu este de acord cu o recentă decizie de Guvernului Ponta care vizează reducerea unor posturi din administraţia publică locală. Edilul-şef al municipiului compară această măsură cu deciziile luate în timpul comunismului şi solicită mână liberă şi un plafon de cheltuieli de personal.
Jefuiau în plină stradă bătrâne fără apărare. Este vorba despre doi tineri de numai 16 ani care au fost reținuți de polițiști după ce au tâlhărit, pe stradă, două femei de 63 și 84 de ani. "Loviturile" au fost date la numai câteva ore una de cealaltă.
Toate unitățile de învățământ vor afișa simultan rezultatele examenelor scrise la limba română, limba maternă și matematică. Absolvenții de clasa a VIII-a din tot județul așteaptă cu sufletul la gură notele pentru admiterea la liceu. Rămâi pe www.tion.ro pentru rezultatele Evaluării Naționale 2013 în Timiș.
Fundația ERSTE, o binecunoscută organizație care activează în Europa Centrală și Sud-Estică, sprijinind prin intermediul granturilor dezvoltarea societății civile, a premiat Asociația Little People România pentru proiectul „Nu mi-e frică!". Desfășurat în mai multe spitale românești, printre care și cel de copii din Timișoara, programul îi ajută pe cei mici să înțeleagă boala și să lupte împotriva ei.
Noutăţile vor continua la ACS Poli Timişoara, spune managerul sportiv al clubului, Călin Rosenblum. Înainte de plecarea în cantonament ar mai putea fi rezolvate transferurile lui Keita şi Scutaru, Varankov nu mai e atât de sigur, iar pe lista achiziţiilor ar putea fi inclus şi jucătorul celor de la CFR Cluj, Tony.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență. Persoanele care au informații sunt rugate să anunțe Poliția.
Ştiri din Timiș
Lucrările de demolare ale fostului spital de oncologie din Timișoara au fost finalizate, a anunțat vineri președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Săptămâna viitoare urmează recepția acestei etape, iar începerea lucrărilor de construire a Institutului Regional de Oncologie ar putea fi anunțată în scurt timp.
Ştiri din Timiș
Sorin Șipoș, senator de Timiș și lider al senatorilor USR, acuză PSD de ipocrizie în privința privatizării companiilor de stat. El susține că social-democrații criticau dur aceeași măsură când era propusă de Guvernul Bolojan, dar o includ acum în propriul program de guvernare.
Ştiri din Timiș
Weekendul 17–18 octombrie aduce la Iulius Town Timișoara o serie de evenimente dedicate întregii familii. Vizitatorii vor putea participa la demonstrații și activități interactive susținute de militari, vor descoperi oportunitățile unei cariere în armată, iar cei mici sunt invitați la teatru interactiv. În plus, Expoziția Monster Dragon continuă în Iulius Gardens, unde 15 dragoni giganți îi așteaptă pe curioși.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că premierul interimar Ilie Bolojan ar fi fost convins, în luna mai, după o vizită la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Simonis afirmă că există persoane care ar fi asistat la discuție și care ar putea confirma cele întâmplate. Acuzațiile vin însă după ce proiectul a fost deblocat, contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat, iar în septembrie au început forajele geotehnice. UPDATE. Ilie Bolojan: „Este o minciună”.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că PSD ar putea susține un candidat PNL la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv dacă liberalii ar forma o alianță cu USR. Condiția este ca persoana propusă să fie din PNL. Simonis își justifică poziția prin protocolul politic și administrativ încheiat în 2024 cu liberalii și spune că vrea ca partidele să se concentreze asupra proiectelor județului, nu asupra disputelor politice. Dacă PNL nu va dori această variantă, PSD va avea propriul candidat.
1
Ştiri din Timiș
Baza sportivă „Costică Rădulescu” din Timișoara a fost omologată de Federația Română de Fotbal pentru meciuri din Liga a III-a. Terenul sintetic va găzdui, peste două săptămâni, partida dintre Știința Poli II Timișoara și Timișul Șag.
Capitală Culturală
Aici, acolo, nicăieri este un spectacol despre migrație, identitate și apartenență, despre „distanța dintre promisiunea unei vieți mai bune și realitatea ei, dar și despre posibilitatea de a construi punți între oameni prin cultură, empatie și solidaritate”, susțin creatorii săi. Spectacolul regizoarei Crista Bilciu va fi jucat la Timișoara duminică, 18 octombrie, de la ora 18, la C4C Company, iar accesul publicului este gratis, pe bază de rezervare.
2