La Timișoara încep miercuri serile filmului de umor, la Grădina de Vară Capitol. Deseară, Institutul Francez din Timișoara îi invită pe cinefili la o comedie cu intrigă polițistă.
La doar o zi după ce a ajuns în cantonament în Austria, formaţia ACS Poli Timişoara a avut programat un amical. Iar adversarul a fost unul puternic, Lokomotiv Moscova. Ruşii au câştigat cu 2 – 1, golul timişorenilor fiind marcat de Jorge Ruiz.
Portalul de ştiri www.tion.ro şi Primăria Timişoara continuă concursul prin care puteţi câştiga bilete în zona VIP a Festivalului JazzTM, care va fi organizat în acest sfârşit de săptămână în Piaţa Victoriei. Astăzi vă prezentăm Hidden Orchestra, catalogată de reprezentanţii BBC ca fiind „unul dintre cele mai impresionante lucruri pe care le poți vedea live".
O nouă campanie pentru identificarea pacienților care prezintă risc de osteoporoză a debutat într-o farmacie timișoreană. Afecțiunea este una periculoasă, reducând densitatea minerală a oaselor. Acestea devin casante, cea mai frecventă complicație fiind fractura de șold.
Actualul șef al reprezentanței diplomatice încheie, la jumătatea lunii iulie, o perioadă de patru ani petrecută la conducerea consulatului. Klaus Christian Olasz, care a preluat funcția în 2009, o va preda nimănui altcuiva decât predecesorului său.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara a confirmat decizia ANI prin care Dominic Fritz a fost declarat incompatibil și i-a respins contestația. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată în 15 zile. Primarul are de plătit și peste 5.000 de lei cheltuieli de judecată. UPDATE. Fritz: „Nu plec niciunde”
3
Sănătate
Datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș arată o creștere a infecțiilor respiratorii în județ în ultima săptămână (2-8 februarie 2026). În total, au fost înregistrate 2.078 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre care 54 au necesitat spitalizare.
Ştiri din Timiș
O nouă atracție culinară s-a inaugurat în Iulius Town Timișoara. Chin Chin aduce un concept special, ce reunește tradiții din China, Japonia, Vietnam și Singapore. Restaurantul este o armonie între cele patru culturi asiatice, atât în bucătărie, cât și în design-ul interior, care a fost realizat de casa de arhitectură Wow Project. Restaurantul se află la parterul clădirii de birouri United Business Center 0.
România
Un desen realizat cu tuș, pe hârtie, și semnat în peniță de Constantin Brâncuși este scos la licitație de Galeriile Artmark, la doar 8000 de euro. Schița reprezintă un colț din atelierul artistului. Licitația va avea loc chiar în 19 februarie, de Ziua Națională Brâncuși. Între 30 septembrie 2023 și 28 ianuarie 2024, expoziția Brâncuși, la Timișoara, a atras peste 130.000 de vizitatori, conform datelor publicate de Muzeul de Artă .
Utile
Între 16 februarie și 2 martie, Primăria Timișoara desfășoară o nouă acțiune de deratizare în oraș. Sunt amplasate stații de intoxicare pentru rozătoare, cu substanțe avizate. Cetățenii sunt rugați să evite contactul cu momeala.
Eveniment
Un bărbat din Timișoara a ajuns în arest după ce a fost prins la volan, deși nu avea voie să conducă
Polițiștii din Timișoara au reținut un bărbat de 31 de ani după ce au descoperit că a condus un autoturism deși avea permisul suspendat.
Eveniment
Un bărbat de 44 de ani a fost reținut de polițiști după ce a ignorat un ordin de protecție și a lovit cu pumnii geamul mașinii fostei concubine, care era oprită la semafor în Timișoara.
1
România
Rezultatele celei mai recente cercetări sociologice realizate de Organizația Salvați Copiii România la finalul anului 2025 conturează o radiografie îngrijorătoare a vulnerabilității copiilor în mediul virtual. Studiul arată că aproape 80% dintre copii navighează pe internet fără restricții, iar controlul parental scade semnificativ pe măsură ce aceștia înaintează în vârstă.