Consilierii locali timişoreni vor avea pe ordinea de zi a şedinţei de marţi un proiect de hotărâre care prevede delegarea gestiunii serviciului de blocare şi/ sau ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor parcate neregulamentar şi a celor fără stăpân sau abandonate, prin atribuire directă, către societatea Drumuri Municipale (SDM) pentru 5 ani.
Timişoara are doi sportivi de marcă neluaţi în seamă, în aceste vremuri în care performanţa se lasă aşteptată în sportul individual în această parte de ţară. Sunt doi sportivi tineri, de viitor, pe care autorităţile nu îi finanţează, deşi performanţele lor sunt demne de luat în seamă.
Premierul Marii Britanii, David Cameron, a declarat că numărul de români și bulgari care au imigrat de la începutul anului 2014 este rezonabil și nu mai există nicio modalitate legală de a împiedica muncitori din cele două țări să vină în Regatul Unit.
Fostul viceprimar al Timişoarei Adrian Orza le propune profesorilor de istorie să profite de faptul că odată cu săpăturile pentru reabilitarea centrului istoric au ieşit la iveală noi vestigii arheologice, în diferite zone, cum ar fi Piaţa Sfântul Gheorghe sau Piaţa Libertăţii, şi să ţină lecţii cu copiii pe şantiere, la faţa locului.
Surpriză mare pentru un bărbat din Chevereșu Mare, județul Timiș. El s-a trezit că un prieten i-a furat mașina și, după ce a plecat cu ea la plimbare, a mai provocat și un accident de circulație. Hoțul băuse și abia se mai putea ține pe picioare.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 20 decembrie, puteți merge la FABERLAND sau la Harababura Vinyl Fair, la diverse ateliere, la teatru sau la film. Târgurile de Crăciun din centrul orașului și de la Muzeul Satului Bănățean sunt deschise.
Eveniment
Accident rutier la intrarea în Remetea Mare, miercuri seara, după ce un șofer a escaladat sensul giratoriu. O pasageră de 58 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis un dosar penal.
1
Sănătate
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara tratează în prezent 17 persoane vârstnice provenite din căminele de bătrâni din Lenauheim și Cenad, aflate recent în atenția autorităților. Pacienții au fost diagnosticați cu scabie generalizată, o afecțiune contagioasă care necesită tratament specializat, igienă strictă și monitorizare medicală atentă.
Capitală Culturală
Festivalul de iarnă Lights of the Village, organizat la Muzeul Satului Bănățean de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, se apropie de finalul ediției 2025, cu un program artistic variat și activități dedicate întregii familii.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ești în căutarea echilibrului între natură și știință, între tradiție și inovare? Aici intervine Enigma Plant - un brand care, de peste două decenii, îmbină rădăcinile naturiste cu standarde moderne de calitate.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Avatar: Fire and Ash”, cel de-al treilea film din celebra franciză „Avatar”, care continuă povestea începută de James Cameron în 2009 și extinsă în „Avatar: The Way of Water”.
Ştiri din Timiș
Obiceiuri de odinioară au fost prezentate, vineri, la Timișoara de Alaiul colindătorilor. Dubași, colindători, fanfară, „capre” și copii au adus bucuria și tradițiile de Crăciun.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În sezonul rece, confortul termic devine o prioritate, iar alegerea unui dispozitiv potrivit este esențială. Aeroterma aer cald este una dintre cele mai populare soluții pentru încălzirea rapidă a spațiilor mici sau medii.