Compania rusească Gazprom Neft, prin intermediul subsidiarei sârbe NIS, a descoperit petrol şi gaze în urma sondărilor efectuate în perimetrul Jimbolia din vestul României. Descoperirea a avut loc în a doua etapă a unei sondări de test, se arată într-un comunicat al companiei Zeta Petroleum, partener al NIS în această concesiune.
Octavian Leşcu, o personalitate a Timişoarei şi un mare iubitor al istoriei acestui oraş, nu are nevoie de prea multe prezentări. Timişorenii îl cunosc pentru colecţiile sale care au fost expuse cu diverse prilejuri sau adunate în colecţii de vederi multiplicate. Foarte cunoscut este şi în rândul colecţionarilor din străinătate, în Germania mai ales, pentru contactele şi relaţiile de colaborare pe care le-a stabilit cu mulţi ani în urmă şi le-a întreţinut cu consecvenţă, tocmai în ideea de a împărtăşi idei, de a face schimburi.
Un scurt rezumat al săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Vedeți aici care au fost cele mai citite articole, pe tion.ro, în săptămâna 12-18 august.
Sfârşit de săptămână agitat pentru reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara, care au luat din nou la verificat cluburile şi terasele din oraş, în urma sesizărilor primite de la oamenii deranjaţi că nu se pot odihni noaptea din cauza zgomotului. Autorităţile au măsurat nivelul decibelilor în mai multe locaţii. Vedeţi în continuare ce au constatat.
Dacă firmele din Timiş se plâng că nu au destulă forţă de muncă au toate motivele. Judeţul cel mai vestic din România duce lipsă acută... de şomeri. Aici se înregistrează cea mai scăzută rată a şomajului din ţară: 1,71%.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
Eveniment
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.
Eveniment
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
2