Colegiul Prefectural, care se desfăşoară la Instituţia Prefectului Timiş, lună de lună, are de obicei acelaşi model de derulare – şefii deconcentratelor citesc rapoarte sforăitoare, colegii lor de la alte instituţii ascultă, şi după o oră pleacă acasă. Nimic nou. Ei bine, acum, prefectul de Timiş s-a săturat de această lâncezeală.
Timişorenii sunt aşteptaţi din nou, cu mic, cu mare, la sfârşitul acestei săptămâni, la proiecţii de film în zona Stadionului „Dan Păltinişanu”. Sâmbătă, pe ecranul amplasat acolo va rula „Prinţul broscoi”, o producţie din 2008.
Primăria Timişoara ar putea achiziţiona totuşi un nou sistem de teleasistenţă pentru bătrâni, după ce vechiul sistem, introdus de municipalitate în premieră naţională în 2006, a fost desfiinţat pentru că nu mai funcţiona din punct de vedere tehnic. Dacă viceprimarul Traian Stoia declara recent că nu sunt bani pentru un nou sistem şi că principala prioritate a administraţiei locale este oricum infrastructura, primarul Nicolae Robu spune că dacă este vorba de costuri de zeci de mii de euro se poate achiziţiona o nouă aparatură. Robu susţine că... n-a ştiut că acest serviciu al municipalităţii nu mai funcţionează.
Timișorenii amatori de distracție au parte de câteva petreceri și concerte în acest sfârșit de săptămână prin cluburile din oraș. Vineri, Pragu’ de Sus deschide sezonul cântărilor la Jazissimo Lounge, iar sâmbătă aveți întâlnire cu Alix Perez în Setup Venue.
Ştiri din Timiș
Veste bună pentru locuitorii din estul județului Timiș, sâmbătă, 31 ianuarie, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru introducerea gazului. Au fost prezenți ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și primarii din zonă.
Ştiri din Timiș
Concedierile, restructurările și incertitudinea economică pot lăsa urme asupra sănătății mintale. Tocmai de aceea, Superhumans România, împreună cu Departamentul de Psihologie al Universității de Vest din Timișoara, oferă un spațiu în care participanții să poată discuta deschis despre ceea ce simt și cum pot face față unei lumi profesionale în schimbare.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sâmbătă, 31 ianuarie, de polițiștii din Sânnicolau Mare, după ce a fost prins conducând un autoturism în localitatea Bulgăruș, deși avea dreptul de a conduce anulat și se afla sub influența alcoolului.
Mapamond
Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a lansat una dintre cele mai serioase avertizări adresate Statelor Unite din ultimii ani, afirmând că un eventual atac american asupra Iranului ar declanșa un conflict la nivel regional.
Capitală Culturală
La 175 de ani de la moartea sa, Mary Shelley rămâne una dintre figurile esențiale ale literaturii universale, o autoare care a marcat decisiv imaginarul modern prin romanul „Frankenstein”. Născută Mary Wollstonecraft Godwin, scriitoarea britanică a influențat nu doar literatura secolului al XIX-lea, ci și dezvoltarea timpurie a genului science fiction, scrie AGERPRES.
România
România se pregătește pentru una dintre cele mai importante reforme fiscale din ultimii ani: schimbarea modului de calcul al impozitului pe proprietate.
Eveniment
O noapte de distracție s-a încheiat prost, duminică dimineața, în Timișoara. În jurul orei 4:30, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană au observat un grup de persoane cu un comportament agitat pe strada Daliei. UPDATE. Agresorii, foști jucători la Poli
Ştiri din Timiș
Iubitorii de quiz-uri și fapte bune sunt invitați să participe la ediția 90 a Charity Quiz Night. Toate donațiile strânse vor merge către o asociație din județul Timiș, care ajută copiii vulnerabili din Banat.