Ediția 2013 a Festivalului Internațional Timișoara Muzicală va fi integral dedicată Bicentenarului Giuseppe Verdi. Evenimentul se va încheia cu o premieră regizată de maestrul Corneliu Murgu, directorul Operei Naționale Române din Timișoara: spectacolul cu opera Trubadurul. Printre invitaţii speciali ai festivalului se vor afla Marianne Cornetti (SUA), Leonardo Gramegna (Italia), Dragana Radakovic (Serbia), Kiril Manolov (Bulgaria) şi George Petean.
Luna octombrie, marcată în multe ţări ca find “luna conştientizării cu privire la cancerul la sân”, este marcată, în regiunea de vest a României, printr-o campanie de amploare, demarată de echipa de voluntari ai Asociaţiei OncoHelp.
Conştient de faptul că odată cu reluarea cursurilor universitare traficul din Timişoara s-a transformat într-un adevărat coşmar, primarul Nicolae Robu a propus marţi câteva soluţii care, în opinia sa, ar duce la descongestionarea circulaţiei. Printre altele, Robu a anunţat că le va cere rectorilor de la Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnica să decaleze programul acestor instituţii de învăţământ.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a scăpat din nou de o sentinţă în procesul pe care îl are cu Agenţia Naţională de Integritate, în care este acuzat de incompatibilitate pentru că a ocupat simultan funcţiile de rector al Politehnicii şi senator de Timiş. Vedeţi reacţia primarului Nicolae Robu.
Colonelul Doru Covaciu este noul inspector şef interimar al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş. Acesta a ocupat până acum a doua funcţie în această structură.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 31 ianuarie, puteți participa la un tur ghidat, să mergeți la un film, la teatru sau să petreceți în oraș.
Mapamond
Actrița canadiană Catherine O’Hara, cunoscută pentru rolurile sale din „Home Alone”, „Schitt’s Creek” și „Best in Show”, a murit la vârsta de 71 de ani. Decesul a fost confirmat de managerul său pentru publicația Variety.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește în 1 februarie un eveniment artistic inedit, intitulat FUSION, descris de organizatori ca „spațiul unde materia își amintește că poate deveni lumină”. Evenimentul va avea loc la Centrul de Proiecte, cu acces liber pentru public.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Ajutor!”, un mix de horror și comedie neagră, regizat de Sam Raimi, care explorează cum tensiunile profesionale și conflictele personale pot escalada pe o insulă pustie.
Ştiri din Timiș
După 20 de ani de stagnare, lucrările de restaurare la Castelul Huniade din Timișoara avansează și se lucrează într-un ritm bun, susține președintele Consiliului Județean Timiș (CJT), Alfred Simonis. Acesta a vizitat șantierul și are speranțe că aripa de nord-vest ar putea fi gata în acest an, urmând ca o parte din monument să fie deschis publicului anul viitor.
1
Ştiri din Timiș
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș a derulat, între 23 și 29 ianuarie, o serie de controale la operatorii economici care prestează servicii de vidanjare pe raza județului.
Ştiri din Timiș
Tradiția degustării cârnaților bănățeni continuă și anul acesta, odată cu organizarea unei noi ediții a evenimentului „Degustarea cârnaților bănățeni” – „Worschkoschtprob”, una dintre cele mai longevive și îndrăgite manifestări ale comunității germane din Banat.