Acoperișul clădirii unde îşi desfăşoară cursurile elevii de la Colegiul C.D. Loga din Timișoara are peste 60 de găuri, pe unde apa de ploaie ajunge în sălile de clasă. Deja s-au obişnuit cei de la liceu cu o asemenea situaţie şi chiar şi cel mai mic elev ştie că trebuie reabilitat acoperişul. Acum, Primăria Timişoara a trimis o firmă care a făcut intervenţii de urgenţă la acest acoperiş.
Doi bărbați și o femeie au fost împușcați în cartierul Militari din București. Împușcăturile au avut loc în urma unui conflict la un supermarket din zonă, iar persoanele rănite se aflau la coadă la casa de marcat a magazinului.
Senatorul PSD, Mircea Geoană, este de părere că liberalii ar trebui să meargă singuri la alegeri și nu alături de social-democrați, deoarece „aceia care nu înţeleg să îşi respecte aliaţii de bună-credinţă nu merită respectul PSD", iar acest lucru trebuie spus mai clar.
În urma unei noi runde de negocieri la Ministerul Sănătății, Federația Sanitas a anunțat că greva de avertisment ce a fost programată pentru ziua de luni, va avea loc între orele 08:00 și 10:00. Totuși, ministrul Eugen Nicolăescu consideră că medicii vor fi în afara acestui protest și se vor prezenta la serviciu.
Locuitorii de pe patru străzi din zona Circumvalaţiunii din Timişoara vor rămâne luni fără căldură în locuinţe şi fără apă caldă la robinete, de dimineaţă până în cursul după-amiezii, din cauza unor lucrări programate la un punct termic, anunţă reprezentanţii companiei Colterm.
Azi în Timișoara
Duminică, 18 ianuarie, puteți face schimb de stil și energie la Shop My Closet, unde veți găsi piese vintage, haine preloved, viniluri, cărți, accesorii și multe altele. Mai puteți merge la film, la teatru sau la expoziții.
Eveniment
Vineri, polițiștii orașului Recaș s-au deplasat în localitatea Petrovaselo, unde, pe marginea drumului pe strada Principală, au identificat un autoturism răsturnat la volanul căruia se afla un bărbat de 45 de ani.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune atribuirea fostei florării Horticultura din Piața Victoriei unei asociații care sprijină comunitatea romă din Cerneteaz. Spațiul ar urma să fie închiriat pentru un an, la o chirie de circa 400 de euro pe lună, de câteva zeci de ori sub prețul obținut la licitația din 2024.
11
Eveniment
După ce două persoane au fost reținute pentru trafic de migranți într-un dosar cu câteva zile în urmă, vineri autoritățile din Timiș au mai depistat în trafic doi cetățeni care fac parte din același grup ilegal.
Ştiri din Timiș
Săptămână plină de intervenții la Colterm: reparații complexe la cazanele de la CET Sud, inclusiv lucrări de peste 20 de ore în interiorul instalațiilor, dar și o avarie electrică apărută vineri. Problemele au afectat temporar parametrii de furnizare pentru peste 60 de puncte termice din Timișoara.
1
Horoscop
În Astrologie, luna ianuarie poartă amprenta puternică a semnului Capricorn, care reprezintă disciplină, structură, rezistență și o abordare strategică a vieții. Capricornul nu aleargă după rezultate rapide, ci construiește pe termen lung. De aceea, primele săptămâni ale anului sunt marcate de o energie concentrată pe responsabilitate, planificare și reevaluare a priorităților și obiectivelor.
Sănătate
În 2025, județul Timiș s-a situat printre județele fruntașe la administrarea vaccinului anti-HPV, comparativ cu alte județe cu populație similară, înainte de extinderea gratuită a vaccinării pentru persoanele între 11 și 26 de ani, introdusă din 1 octombrie. După extindere, în Timiș au mai fost administrate alte peste 5.000 de doze.
1
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 17 ianuarie, puteți participa la un atelier de tricotat, să mergeți la teatru, la film sau să vizitați expoziții.