Baschetul timişorean nu reuşeşte să scape de înfângeri în ultimele două săptămâni. Situaţia neplăcută s-a repetat şi luni seara, atunci când ambele echipe au pierdut din nou, Timba pe teren propriu, BC Timişoara în deplasare la Cluj.
Deşi e sigur că în iarnă o parte dintre jucătorii de la ACS Poli vor pleca la echipe care vor fi mai pe măsura lor (mai mică), şefii de la club neagă faptul că ar fi decis cine şi când va pleca. La fel, nu se spune nimic despre cine va veni.
„Nu vrem să călcăm pe aceiași greblă", e o vorbă a moldovenilor de peste Prut. Adică nu vor să facă aceleaşi greşeli pe care le-au făcut românii. Şefii mai multor Agenţii Regionale din Republica Moldova au venit la Timişoara pentru a învăţa cu ce se mănâncă dezvoltarea regională şi cum se pot atrage bani de la Uniunea Europeană în acest scop.
România și China au semnat, luni, acordurile de colaborare pentru înființarea unui parc tehnologic, dar și pentru reluarea exportului de bovine pentru reproducție și carne de porc către China. Mai mult, premierul Victor Ponta și prim-ministrul chinez, Li Keqiang, au semnat mai multe documente de colaborare în energie, inclusiv în domeniul nuclear și termoelectric.
Primăria Târgu Mureş ia în considerare posibilitatea de a introduce o taxă de... înmormântare. Taxa va fi în valoare de 30 de lei, iar municipalitatea se gândeşte să majoreze și alte tarife legate de funeralii precum taxa de păstrare a sicriului sau cea pentru utilizarea apei la executarea de lucrări funerare.
Eveniment
Vineri, polițiștii orașului Recaș s-au deplasat în localitatea Petrovaselo, unde, pe marginea drumului pe strada Principală, au identificat un autoturism răsturnat la volanul căruia se afla un bărbat de 45 de ani.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune atribuirea fostei florării Horticultura din Piața Victoriei unei asociații care sprijină comunitatea romă din Cerneteaz. Spațiul ar urma să fie închiriat pentru un an, la o chirie de circa 400 de euro pe lună, de câteva zeci de ori sub prețul obținut la licitația din 2024.
11
Eveniment
După ce două persoane au fost reținute pentru trafic de migranți într-un dosar cu câteva zile în urmă, vineri autoritățile din Timiș au mai depistat în trafic doi cetățeni care fac parte din același grup ilegal.
Ştiri din Timiș
Săptămână plină de intervenții la Colterm: reparații complexe la cazanele de la CET Sud, inclusiv lucrări de peste 20 de ore în interiorul instalațiilor, dar și o avarie electrică apărută vineri. Problemele au afectat temporar parametrii de furnizare pentru peste 60 de puncte termice din Timișoara.
1
Horoscop
În Astrologie, luna ianuarie poartă amprenta puternică a semnului Capricorn, care reprezintă disciplină, structură, rezistență și o abordare strategică a vieții. Capricornul nu aleargă după rezultate rapide, ci construiește pe termen lung. De aceea, primele săptămâni ale anului sunt marcate de o energie concentrată pe responsabilitate, planificare și reevaluare a priorităților și obiectivelor.
Sănătate
În 2025, județul Timiș s-a situat printre județele fruntașe la administrarea vaccinului anti-HPV, comparativ cu alte județe cu populație similară, înainte de extinderea gratuită a vaccinării pentru persoanele între 11 și 26 de ani, introdusă din 1 octombrie. După extindere, în Timiș au mai fost administrate alte peste 5.000 de doze.
1
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 17 ianuarie, puteți participa la un atelier de tricotat, să mergeți la teatru, la film sau să vizitați expoziții.
Capitală Culturală
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara propune o primă reprezentație cu public a spectacolului „Familia Tót”, de Örkény István, în regia lui Horváth Hunor, marți, 27 ianuarie 2026, de la ora 17:45, în Sala Mare.