În aproximativ două săptămâni, se va deschide traficul pe tronsonul de autostradă Lugoj-Traian Vuia. Pentru cei care merg spre Lugoj-Deva va fi mai mult un ocol să „calce” pe cei 10 kilometri de autostradă, dacă nu vor avea posibilitatea de a intra pe acest tronson la Ghizela, de unde pot parcurge 30 de kilometri pe şoseaua rapidă.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că încă nu ştiu la cât a fost evaluat, a doua oară, imobilul de pe Splaiul Tudor Vladimirescu închiriat la PSD Timiş şi pe care social-democraţii au vrut iniţial să îl cumpere la preţul de aproximativ 100.000 de euro. Se aşteaptă încă cea de-a doua evaluare, întocmită de aceeaşi firmă şi solicitată după scandalul iscat pe această temă în luna septembrie.
Accident în lanț, miercuri seara, pe Calea Aradului din Timișoara. Totul din cauza unui șofer neatent care a ieșit cu spatele dintr-o parcare și nu s-a asigurat. O persoană a fost rănită ușor și trei mașini au fost avariate serios.
De când e „lumea şi pământul”, şedinţa Consiliului Judeţean Timiş începe cu punctul „Întrebări, interpelări” şi se termină cu „Diverse”. Ei bine, începând cu plenul viitor, primul punct, cel de interpelări şi întrebări, va avea loc în „coada” şedinţei, după diverse.
Cascadorie pe patru roți, miercuri noaptea, pe drumul care leagă comuna Periam de Variaș. Un bărbat de 29 de ani a scăpat doar cu răni ușoare după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. Șoferul, spun polițiștii, abia se mai ținea pe picioare din cauza alcoolului.
Mapamond
Donald Trump a declarat că ar putea impune tarife țărilor care se opun preluării Groenlandei de către SUA, invocând motive de securitate națională. Declarațiile vin în contextul în care trimisul său special susține că Washingtonul este hotărât să achiziționeze insula, iar o delegație bipartizană a Congresului american se află la Copenhaga pentru a reduce tensiunile cu Danemarca și Groenlanda.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Sentimental Value”, revenirea regizorului Joachim Trier după succesul peliculei „The Worst Person in the World”. De această dată acesta aduce pe marile ecrane o poveste despre două surori, care se reîntâlnesc cu tatăl lor îndepărtat și trebuie să înfrunte secretele, regretele și alegerile care le-au modelat viețile.
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Giroc, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara (CRTS), organizează o campanie de donare de sânge în 2 februarie, între orele 8:00 și 13:00, la Căminul Cultural Giroc.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) continuă și în 2026 programul „UVT pentru elevi”, oferind sprijin gratuit elevilor din întreaga țară. Proiectul include sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, webinare de dezvoltare personală, concursuri educaționale și consiliere individuală în carieră.
Eveniment
Momente de panică după-amiază în comuna Cenei, unde un incendiu izbucnit într-o bucătărie a rănit două persoane, o persoană adultă și o minoră.
Sănătate
Președinta Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Cătălina Poiană, a efectuat vineri, 16 ianuarie, o vizită la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, unde s-a întâlnit cu conducerea unității, șefi de secție și medici. Discuțiile au vizat teme importante pentru sistemul medical românesc, precum malpraxisul, medicina defensivă, burnout-ul în rândul personalului medical și lipsa medicilor de familie.
1
Eveniment
Transporturi ilegale de migranți, plătite cu sume de până la 1.000 de euro, au fost descoperite de polițiștii de frontieră în județul Timiș. Doi bărbați de origine pakistaneză au ajuns în arest preventiv.
Eveniment
Autoritățile transmit vineri că au stabilit cauza deflagrației de la Lugoj, unde au fost rănite și trei cadre MAI.