Deputatul PSD de Timişoara, Sorin Grindeanu, care şi-a construit campania electorală pe unica promisiune de a realiza un nou corp de clădire la Spitalul de Copii, confirmă informaţia că banii alocaţi de Guvern acestui proiect s-au pierdut. Mai mult, el are mici speranţe că aceste fonduri vor fi realocate printr-o rectificare de buget.
Handbaliștii de la Politehnica încep returul campionatului național chiar din această lună, duminică, o premieră pentru campionat. Iar prima etapă este una extrem de interesantă pentru Banat, mai precis este vorba de derbi-ul dintre Timișoara și Reșița. Char dacă în tur, la sala „Constantin Jude", Poli a luat bătaie, antrenorul Constantin Ştefan vrea victoria în deplasare, aceasta după o serie de patru înfrângeri.
Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia a anunţat, vineri, că săptămâna viitoare va sesiza organele de cercetare penală, împreună cu primarul Nicolae Robu, pentru a le cere să verifice modul în care s-au făcut unele retrocedări şi cum au ajuns în proprietatea anumitor persoane mai multe clădiri importante din oraş ori condiţiile în care şi-au schimbat proprietarii de-a lungul timpului.
Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a afirmat că țara noastră a îndeplinit toate termenele convenite în acordul pentru achiziționarea avioanelor F-16, astfel încât, în 2016-2017, România ar putea avea capabilitatea de aviație de vânătoare. Acest anunț a fost făcut după ce Dușa s-a întâlnit cu omologul său portughez, José Pedro Aguiar-Branco.
Fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, nu este îngrijorat de intenția Guvernului de a sesiza DNA cu privire la neregulile în derularea contractului încheiat cu Bechtel, pentru construcția Autostrăzii Transilvania. Berceanu a spus că, dacă cineva are întrebări, sa-l cheme și le va povesti, dar fostul ministru are „alte preocupări decât trăznăile astea”.
Ştiri din Timiș
Târgul Imobiliar Timișoara (TIT) a revenit, în acest weekend, la Iulius Congress Hall, cu ediția de toamnă. Dezvoltatori imobiliari, agenții, consultanți și furnizori de soluții financiare s-au întâlnit cu timișorenii interesați să își cumpere o locuință, să investească în imobiliare sau pur și simplu să afle ce se mai întâmplă pe piața locală.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, la inaugurarea bazei sportive „Costică Rădulescu”, întrebată dacă există vreo veste în privința sprijinului financiar pe care Primăria Timișoara vrea să îl acorde Consiliului Județean Timiș (CJT) pentru proiectul Stadionului „Dan Păltinișanu”, viceprimarul Paula Romocean a spus că, din declarațiile lui Alfred Simonis, instituția județeană ar fi de acord cu un astfel de parteneriat, însă nu există, deocamdată, un acord oficial.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 3 octombrie, a fost inaugurată baza sportivă „Costică Rădulescu”, aflată în apropierea viitorului stadion „Dan Păltinișanu”, într-o zi importantă din punct de vedere sentimental pentru fotbalul timișorean: în urmă cu 36 de ani, în 3 octombrie 1990, Poli Timișoara (antrenată de cel pe care îl alintau „nea Costică Rădulescu) reușea să se califice în turul al doilea al Cupei UEFA, eliminând surprinzător echipa Atletico Madrid.
1
Eveniment
Pompierii din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare au intervenit la șapte incendii de vegetație, provocate de arderi necontrolate, care au afectat peste 44 de hectare de teren. Cele mai mari suprafețe au ars la Chevereșu Mare și Coșteiu. Autoritățile le reamintesc cetățenilor că arderea vegetației este interzisă și poate fi sancționată cu amenzi de până la 100.000 de lei.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Evenimentul reunește dezvoltatori, agenții imobiliare, consultanți și instituții financiare, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi proiecte rezidențiale și soluții de finanțare. Intrarea este gratuită.
Ştiri din Timiș
Pasionații de gastronomie sunt așteptați să-și demonstreze talentul la ceaun, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Ceaunelor, eveniment programat în 17 octombrie 2026, la Giarmata Vii. Organizatorii au deschis înscrierile pentru echipele care vor să intre în competiția gastronomică.
Utile
Sâmbătă, 3 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, concerte și expoziții.