De anul acesta la Timişoara a intrat în vigoare celebra taxă de tranzit pentru autovehiculele de transport marfă peste 7,5 tone, dar într-o formă diferită faţă de cea pe care a încercat să o impună fosta administraţie: taxa de 200 de lei va fi plătită doar de către transportatorii care traversează oraşul când ar putea folosi şoseaua de centură, atât cât avem din ea, pentru a ajunge la destinaţie. Până acum nu a plătit nimeni noua taxă!
Începuturile ne dau o stare de libertate, încredere și determinare. Parcă mai mult decât în alte situații, în pragul unui nou început, ne simțim mai tineri, mai creativi și mai pozitivi.
Nu se mai sfinţeşte apa din Bega. Anul acesta nu va mai fi oficiată slujba de Bobotează la principala uzină de apă din Timişoara, din Plopi, ritual urmat cu sfinţenie, an de an, de mai bine de un deceniu. Conducerea Aquatim spune că, anul acesta, tradiţia de la Staţia de tratare a apei nu va fi respectată „din motive organizatorice".
Ultima zi din weekend a adus sute de amenzi pentru șoferii timișeni. A plouat cu sancțiuni pentru cei care s-au urcat băuți la volan sau au depășit viteza maximă legală impusă pe anumite tronsoane de șosea.
Duminică s-au reluat protestele în Timişoara. Este vorba despre acele proteste care atrag atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă prospecţiunile hidraulice şi exploatarea cu cianuri.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
2
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
23
Mapamond
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei.
1
Lugoj
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.
România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații.
2